USTUROIUL ÎN ALIMENTAŢIE VIRTUŢILE ŞI EFECTELE MIRACULOASE ALE UNEI PLANTE FOARTE CUNOSCUTE ŞI TOTUŞI…ENIGMATICE

Cunoscut din cele mai vechi timpuri, usturoiul – Allium sativum în dosarele ştiinţei- a fost cultivat şi întrebuinţat în bucătăria egiptenilor, chinezilor, indienilor, grecilor, romanilor etc, fie în stare crudă, fie pentru condimentarea mâncărurilor, prepararea conservelor sau în farmaceutică. Plantă foarte răspândită pe glob şi apreciată de medicina tradiţională a multor popoare geografic îndepărtate, usturoiul are din vechime o reputaţie excelentă.

Efectele terapeutice ale usturoiului erau bine cunoscute în trecutul îndepărtat. Sunt menţionate în cele mai vechi manuscrise. Se folosea în Babilon în anii 4500 î.e.n., era consumat de constructorii piramidelor în anii 2800 î.e.n., apărea în recomandările medicale din Egipt, China şi India de acum mai bine de două milenii.

Herodot pomenea în scrierile sale de usturoi. Pe piramida lui Kheops de la Giseh a fost descifrată o inscripţie care consemnează că pentru ceapa, prazul, usturoiul şi ridichile consumate de constructorii piramidei, s-au cheltuit 10 mii talanţi de argint.

La romani, folosirea usturoiului era atât de largă, încât devenise simbolul vieţii militare. Celor care voiau să se angajeze ca soldaţi, dar care nu aveau calităţile necesare li se spunea: “Allia ne comedas” (nu te duce să mănânci usturoi).

În antichitate usturoiul era socotit drept “panaceu universal”, fiind folosit continuu ca remediu profilactic şi curativ în diverse boli, ca hipoglicemiant,

antibiotic, antimalaric (întocmai chininei), antinicotinic cu acţiune de netăgăduit hipotensivă şi cardiotonic- adjuvantă, rubefiant (chiar vezicator) etc., etc.

După cum arată cronicile vremii, vechii egipteni preţuiau foarte mult usturoiul. Cu timpul, usturoiul şi-a câştigat locul cuvenit, cercetându-se tot mai amănunţit proprietăţile şi virtuţile sale terapeutice extraordinare.

În Evul Mediu, usturoiul a fost folosit ca preventiv contra ciumei, după care medicii Renaşterii au făcut din el un leac cu virtuţi universale. După Line, usturoiul, care este frate bun cu crinul (amândoi fac parte din familia liliaceelor), are ca patrie de origine Sicilia; după alţi autori ar fi fost găsit în stare spontană prima oară în Egipt sau India şi se presupune că şi în deşertul Kirghiz. Numele însă i-ar deriva din celticul “all” care înseamnă “cald” sau “arzător” (aluzia făcându-se, probabil la gust), iar “sativum” ar veni de la “seminativum”, care se poate semăna (planta, cultiva).

În România, în Maramureş există şi azi o sărbătoare la mijlocul lunii septembrie – special închinată cepei şi usturoiului. Târgul de cepe şi de usturoi de la Asuajul de Sus (Maramureş) are o vechime milenară.

Componentele usturoiului

   Usturoiul s-a înscris o vreme printre “marii uitaţi” ai farmacopeei. Ştiinţa modernă a început să-l redescopere, iar promisiunile lui nu sunt deloc minore. Bulbii de usturoi în stare proaspătă conţin aproximativ 63% apă, 26% glucide (inclusiv zahăr), 8,15% proteine (6,0% albumine), 1,22% celuloză, vitamine, 0,1 % grăsimi şi altele, având o valoare nutritivă de 133 calorii la 100 grame. Cantitatea mare de zahăr natural (binefăcător) îl situează în fruntea tuturor legumelor şi fructelor, superior chiar strugurilor, prunelor, merelor şi perelor, fiind la egalitate cu bananele, măceşele şi cartofii.

În cenuşa sa se găsesc: sulf, fosfor, sodiu, potasiu, calciu şi fier. Dintre componenţii principali ai usturoiului cu acţiune special terapeutică vom aminti oleul esenţial (0,1 -3.6%), care derivă din sulfura de divinil şi alil-vinil-sulfoxid. Aceste substanţe au importante proprietăţi bactericide.

Usturoiul este bogat în vitamina C, în special frunzele (100 grame de frunze verzi conţin 10-20 mg vitamina C), din acest punct de vedere rivalizând cu ridichea, tomatele, vinetele etc. Procentul ridicat de substanţă uscată se datorează inulinei care, odată ajunsă în organismul omului, este transformată în fructoză, situând astfel usturoiul în rândul alimentelor deosebit de hrănitoare şi regenerante.

Alţi componenţi din structura aparent complicată a usturoiului sunt: alistaina I şi II, gerlicina, acidul sulfocianic, izosulfocianatul de alil, alcolidina A şi B. Unele substanţe au proprietăţi hormonale. Usturoiul conţine acizi organici (nicotinic), vitaminele A, B1, C şi biotina, pectine, mucilagii, enzime. Conţine şi unele substanţe radioactive pe bază de uraniu care nu sunt deloc nocive, cât şi alte substanţe încă nedefinite chimic precis.

Usturoiul este cel mai bogat rezervor natural de catalază. Pe lângă acţiunea preventivă şi curativă antivirală şi antitumorală, usturoiul are o puternică acţiune antisclerotică şi hipotensivă administrat sub formă de extract combinat cu suc natural de lămâie sau cu oţet natural de mere şi miere. Alte extracte au acţiune antitoxică – depurativă, scăzând de exemplu ureea sanguină şi colesterolul chiar sub pragul inferior al normalităţii adultului.

Usturoiul are prin aceste componente o acţiune favorabilă asupra întregului metabolism începând cu absorbţia intestinală (coeficientul de utilizare digestivă) şi terminând cu metabolismul celular al multor substanţe utile inclusiv arsenicul: luciul irizat al părului “mâncătorilor de usturoi” se explică astfel şi nu prin conţinutul său în arsenic.

Mirosul caracteristic, dezagreabil pentru ceilalţi, datorită unor uleiuri eterice şi în primul rând al unui disulfit (alicina), a făcut ca el să fie uneori mai puţin folosit în ţările din vestul şi nordul Europei.

Un fermier nipon, după trei decenii de eforturi, a obţinut un usturoi fără miros. Acesta nu se deosebeşte de cel obişnuit nici ca aspect şi nici la gust. El şi-a păstrat, de asemenea, celelalte calităţi care l-au făcut atât de preţuit încă din vechime. La cultivarea noii varietăţi de usturoi o importanţă deosebită are compoziţia solului şi mediul în care creşte planta. Selecţionerul nipon, de exemplu, îl cultivă în spaţiul rămas liber în plantaţiile de ceai, fără ca vecinătatea dintre cele două plante, atât de deosebite, să dăuneze vreuneia dintre ele.

Studiind o veche tradiţie din unele ţări est-europene (aceea de a purta la gât o punguţă de pânză cu căţei de usturoi), doi cercetători de la Universitatea din California au izolat, în 1971, uleiul aromatic care conferă usturoiului mirosul caracteristic (AILL-OIL) şi care s-a dovedit a fi “insectifugul şi insecticidul (…) faţă de care insectele hematofage nu pot dezvolta rezistenţă (…) care acţionează provocând iniţial o paralizie instantanee a armăturii bucale, apoi a întregului traiect digestiv şi ulterior moartea insectei.”

Inconvenientul principal privind mirosul dezagreabil al usturoiului poate fi uşor combătut dacă, după consumarea usturoiului, se face o gargară cu alcool 30% sau cu alcool mentolat 1% diluat apoi în două treimi apă. După această gargară respectiva soluţie se scuipă imediat (nu se înghite). Usturoiul conţine, de asemenea, o substanţă chimică dezinfectantă (tioaldehida) foarte înrudită cu un alt dezinfectant binecunoscut, formaldehida. După părerea unor autori, cantitatea de tioaldehida conţinută într un bulb de usturoi este suficientă pentru a feri aproape permanent o persoană de răceală. Doi savanţi sovietici, LJ. Postovki şi M.P. Bedniaghin, au extras din usturoi alicina extrem de activă faţă de vibrionul holeric şi alţi microbi. Ea are o acţiune inhibantă de inactivare a enzimei sulhidrilice din celulele tumorale canceroase. Deşi alicina a fost izolată în stare pură în 1944, mecanismul ei de acţiune a rămas încă obscur.

Usturoiul – un medicament natural

În lumina experienţelor făcute, s-a constatat că usturoiul este nu numai un aliment valoros ci şi o plantă medicinală cu multiple efecte terapeutice. Se ştie că, în vechime, usturoiul era folosit în scop profilactic în caz de holeră (cum raportează Granch), de tifos şi febră tifoidă (după Minchin) şi chiar în gripă (H. Leclerc).

Acţiunea antimicrobiană a usturoiului a fost demonstrată experimental încă din prima jumătate a secolului. Astfel, Fusaganger a constatat, în 1931 eficacitatea usturoiului în putrefacţiile intestinale; un cercetător englez, Ross, citează mai multe cazuri de colită tratată şi vindecată prin intermediul usturoiului. În1945, Ianovich a introdus suc de usturoi în colonii de bacterii, ajungând la concluzia că acestea încep să se imobilizeze după două minute, după alte zece fixându-se complet. S-a demonstrat astfel că usturoiul poate fi folosit cu succes în diferite infecţii intestinale, inclusiv în tuberculoza intestinală, el având totodată şi o acţiune de stimulare a sucului gastric şi a secreţiei biliare, ajutând la digestia alimentelor. Se cunosc, de asemenea, efectele antihelmintice (împotriva limbricilor şi oxiurilor) ca şi faptul că stimulează puterea de contracţie a vezicii biliare.

Tinctura de usturoi (striviţi 20 de grame usturoi şi îl lăsaţi 20 de zile în 100 grame alcool rafinat) se foloseşte împotriva artritelor şi reumatismelor fiind foarte eficientă (doze indicate: 20 picături de trei ori pe zi, crescând până ajungem la 90 de picături pe zi; apoi revenim treptat la 60 picături pe zi). Unele substanţe chimice naturale extrase din usturoi pot fi folosite în tratamentul aterosclerozei şi anemiei.

De asemenea usturoiul poate fi utilizat şi în infecţiile bronşice şi în gripe. Americanul Klosa a constat, tratând un lot de bolnavi de gripă cu usturoi o ameliorare rapidă a simptomatologiei, fără complicaţii postgripale. Pe baza acestor studii, el a emis ipoteza, confirmată ulterior şi de alţi cercetători, că uleiul volatil din usturoi s-ar uni cu anumiţi componenţi ai virusurilor inactivându-i destul de repede.

Administrat sub formă de suc sau clisme cu decoct, usturoiul a dat bune rezultate în combaterea viermilor intestinal şi a oxiurilor pe cale naturală.

Profesorul vest-german Hans Reuter, expert la un institut de cercetări din Koln, a efectuat o serie de experienţe care au confirmat virtuţile terapeutice ale usturoiului. Într-unul din teste, două grupe de voluntari au consumat zilnic aceeaşi cantitate de unt – primului grup i s-a servit unt obişnuit, celui de-al doilea grup i s-a dat unt care conţine un ulei natural de usturoi. După o perioadă s-a constatat că tuturor membrilor celui de-al doilea grup le-a scăzut în mod sensibil rata colesterolului în sânge. O altă experienţă a cuprins un grup de voluntari care au fost examinaţi pe parcursul a patru săptămâni în care au mâncat zilnic numai câte trei grame de usturoi. La sfârşitul experimentului s-a constatat că subiecţii au avut un colesterol mai scăzut decât cel înregistrat cu o lună înainte. Profesorul Reuter a afirmat că usturoiul distruge rapid şi unele bacterii, în unele cazuri fiind mai eficient decât penicilina; El a citat date statistice din care reiese că în ţările în care se consumă mai mult usturoi se înregistrează mai puţine cazuri de ateroscleroză şi de alte boli arteriale provocate de obstrucţiile pe care le produc grăsimile acumulate pe căile de circulaţie ale sângelui.

Un studiu efectuat de medici pe bolnavi de hinercolosterolomie a demonstrat o reducere înalt semnificativă statistic a colesterolului în sânge (colesterolemie).

Consumat cu regularitate, usturoiul constituie un bun remediu în tratamentul cardiopatiei ischemice, reducând mult riscurile accidentelor cardiovasculare.

În ceea ce priveşte intervenţia usturoiului în scăderea presiunii sanguine la hipertensivi, ea a fost probată ştiinţific în 1921 când, pentru prima oară, Loeper şi De Bray au făcut ample experimente pe animale şi oameni. Un alt cercetător, Ortner, a raportat, în 1929, 80 de cazuri de hipertensiune arterială tratate cu usturoi, demonstrând că usturoiul are o valoroasă acţiune hipotensivă, manifestată prin efecte profund binefăcătoare asupra circulaţiei periferice şi contractilităţii inimii. Experienţele sale au fost reluate mai târziu de Piotrowski, iar dr. Madeus a constatat efectele antinicotinice ale usturoiului, mai ales în cazul intoxicaţiilor cronice datorate fumatului.

După cercetătorul M. Loeper usturoiul acţionează prin vasodilataţia arteriolelor şi capilarelor, stimulând forţa de contracţie cardiacă, dilatând vasele coronare care hrănesc muşchiul inimii, având ca rezultat scăderea tensiunii arteriale atât minime cât şi maxime, toate acestea generând scăderea frecvenţei cardiace.

Un vechi tratament chinezesc folosit atât pentru combaterea afecţiunilor cardiovasculare cât şi pentru prevenirea sclerozei şi a altor boli de uzură se bazează pe o tinctură preparată din usturoi cu adaos de miere naturală de salcâm şi propolis. Cercetarea medicală modernă a încercat să găsească justificarea ştiinţifică a acestui tratament. S-a ajuns astfel la concluzia că bulbii de usturoi datorează variatei compoziţii în ulei volatil, hidraţi de carbon, acid sulfocianic, glucozide etc., acţiunea cardiovasculară – hipotensivă (efectele vasodilatatoare), acţiunea asupra circulaţiei periferice dar şi proprietăţile de dezinfectant, expectorant, calmant al spasmelor musculatorii netede (inflamaţii bronho-alveolare), antimicrobian, antibiotic (pulmonar şi floră intestinală). Asocierea cu miere de salcâm (ce conţine glucozizi de natură flavonică, ulei volatil şi alte substanţe cu utilizare terapeutică antiseptică şi calmantă) precum şi cu propolis, bogată în flavonoide (ce au peste 40 de acţiuni terapeutice) şi în acid ferulic influenţează sistemul circulator, având o acţiune diuretică, de drenare a bilei, estrogenă, bactericidă, bacteriostatică ridică extraordinar de mult valoarea preparatului. Explicându-i conţinutul şi găsindu-i justificarea ştiinţifică, medicina modernă l-a acceptat ca atare în arsenalul său terapeutic naturist. La ora actuală există în lume 14 produse farmaceutice pe bază de usturoi, folosiţi îndeobşte în hipertensiunea arterială şi ca antibiotic.

Concret vorbind, cercetătorii arată că administrând 15 – 20 picături de tinctură naturală de usturoi zilnic (până la 40 picături), se ajunge rapid la scăderea tensiunii arteriale. Hipotensiunea astfel obţinută s-ar datora unei vasodilataţii a arterelor şi capilarelor. Iată de ce preparatele pe bază de usturoi se indică atât în hipertensiune de origine aortică, cât şi în cea de origine renală.

O reţetă tradiţională foarte bună practicată pe scară largă în China, este folosită pentru scăderea tensiunii şi a colesterolului. Se prepară după cum urmează: 350 g usturoi curăţat şi zdrobit foarte bine va fi pus într-un vas de lemn sau de sticlă (nu se întrebuinţează unelte de metal). Se adaugă 200 g alcool super-rafinat (96 de grade, alb) apoi se introduce într-o sticlă de culoare brună. Se lasă 20 de zile la întuneric pentru macerat, la temperatura camerei. Sticla va fi introdusă într-o pungă sau într-o pânză de culoare închisă pentru a fi ferită de lumină. După 10 zile, amestecul se filtrează printr-un tifon pus în trei, după care se lasă la limpezit 3 zile (tot la întuneric). A patra zi se adaugă 50 g lapte dulce fiert şi degresat, cu alte cuvinte fără grăsime (smântână) după care se administrată conform indicaţiilor şi schemei de mai jos, înainte de masă, cu 20 – 30 minute.

Ziua 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Dimineaţa 1 4 7 10 13 15 12 9 6 3 25 1

Prânz picături 2 5 8 11 14 14 11 8 5 2 25 2

Seara 3 6 9 12 15 13 10 7 4 1 25 3

Tratamentul se continuă astfel până se termină soluţia după aceeaşi schemă de 11 zile. Reţeta se repetă minim o dată la 5 ani. Ea nu afectează nici un alt organ şi nu are contraindicaţii. În plus, dizolvă toate grăsimile şi impurităţile depuse pe pereţii vaselor sanguine.

În Statele Unite se poartă discuţii aprinse şi contradictorii asupra unui medicament numit “Dimetilsulfoxid” sau, pe scurt, DMSO, neautorizat încă în tratamentul uman, dar admit să fie prescris de medicii veterinari. Se crede că DMSO ar avea o acţiune foarte eficace împotriva artritei şi e altor boli. Doctorul Hartmann susţine că DMSO acţionează în corpul omenesc prin acelaşi proces enzimatic ca usturoiul. Pacienţii care au fost trataţi experimental cu DMSO miros a usturoi. În Statele Unite usturoiul se foloseşte numai în alimentaţie, în timp ce în India şi China el se foloseşte şi în vindecarea eczemelor şi chiar la regenerarea timpanelor perforate.

“Usturoiul te apără de vampiri, de demoni şi spirite rele (satanice)” spuneau odinioară ţărăncile din Europa centrală. “De asemenea şi de ţânţari”, spun câţiva etnologi. Un tânăr profesor, Shankar Amonkar, originar din India, a observat că nişte alge de baltă, care împiedicau larvele de ţânţari să se dezvolte, degajau un miros tare de usturoi. Atunci, cu ajutorul unul coleg, profesorul Eldon Reevs, a extras un ulei eteric din usturoi şi a stârpit cu el pe calea absolut naturală larvele vii de ţânţari de diferite specii. În toate cazurile mortalitatea provocată a fost de 100%. Extractul de usturoi s-a dovedit le fel de eficace în mlaştini naturale, ca şi în laborator. Dacă insectele, în general – şi îndeosebi ţânţarii care transmit malaria, frigurile galbene şi encefalite letargică – se obişnuiesc repede cu insecticidele sintetice şi la un moment dat ajung să nu mai fie vătămaţi de ele, se pare că vor trebui să lupte multă vreme până îşi vor fabrica substanţele care să-i apere de acţiunea usturoiului.

   Usturoiul este de asemenea recomandat în emfizemul pulmonar şi în cangrenele pulmonare. De asemenea, se recomandă usturoiul în afecţiuni ale tubului gastroduodenal. Preparatele naturale pe bază de usturoi au şi efecte calmante, antidiareice, antiseptice, antidiseptice. Usturoiul are şi o acţiune colagog-coleretică şi antihelmintică. El ere o puternică acţiune antibiotică şi acţionează chiar şi asupra colibacililor, Proteus, stafilococilor, bacililor tuberculozei, cât şi asupra multor culturi microbiene. În crizele de ficat, usturoiul este utilizat cu succes alături de uleiul de măsline şi de lămâie pentru a elimina aceste tulburări. Supa de usturoi este un medicament eficace al astmului bronşic şi un tonic al sistemului nervos, fiind totodată un bun reparator al arterelor. Pentru combaterea arterosclerosei se poate folosi o infuzie preparată din: 5 g usturoi, 5 g ceapă şi un pumn de păpădie la l litru de apă, din care se beau 4 pahare pe zi. Pentru scăderea tensiunii arteriale se recomandă a bea în fiecare dimineaţă pe stomacul gol, câte un pahar cu apă în care a fost pus la macerat peste noapte, un bulb sfărâmat foarte bine de usturoi.

Usturoiul aduce numeroase servicii şi medicinii externe. Pentru aceasta este utilizat la pansarea rănilor şi ulceraţiilor de natură diversă, folosind oţet obţinut din macerarea timp de 10 zile a 30 de grame de usturoi pisat într-o jumătate de litru de oţet natural din mere şi miere.

Medicina populară recomandă folosirea usturoiului contra înţepătorilor de viespi, a urticariilor etc. Este suficient în ambele cazuri a freca foarte bine locul dureros cu un grăunte de usturoi tăiat în două.

Cu 5-6 căţei de usturoi tăiaţi în felii şi puşi să fiarbă 10 minute într-o jumătate de litru de lapte se prepară o băutură indicată în multe boli ale tubului digestiv. De altfel, vechile popoare orientale preparau din usturoi o băutură ce se consuma curent la orice masă, deoarece prin aceasta se combăteau molimele şi multe boli.

Pe lângă alte calităţi terapeutice, usturoiul oferă un remediu natural şi eficient în cazul unei forme de meningită cu criptococ, boală greu de tratat şi cu urmări destul de serioase asupra funcţionării rinichilor, deseori mortală. Specialiştii chinezi au tratat 16 bolnavi dintr-un grup de 21, cu injecţii intramusculare şi perfuzii cu extract natural de usturoi precum şi prin administrarea orală a aceleiaşi substanţe extrase natural. Ceilalţi cinci bolnavi au avut un tratament clasic (prin chimioterapie). Din cei 15, cinci s-au vindecat complet, cinci au supravieţuit şi cinci n-au putut fi salvaţi. Din cei cinci trataţi clasic, doi s-au vindecat, la unul au apărut efecte secundare, unul a supravieţuit, iar unul a murit.

Încă din 1916, Casparis a observat că sucul proaspăt de usturoi administrat oral sensibiliza zonele cu ţesut canceros şi astfel se exercita o netă acţiune inhibatoare asupra dezvoltării neoplasmului. Observaţii mai vechi şi recente au arătat că maladia tumorală este mult mai rar întâlnită la popoarele (China, Iugoslavia etc.) în dieta cărora intră curent mult usturoi.

Acţiunea anticanceroasă se datorează grupei alil, alicinei, care acţionează asupra grupării SH enzimatice şi asupra celulei tumorele, inhibându-le foarte mult dezvoltarea.

Biologul canadian S. Wells consideră că, consumată zilnic, această plantă micşoreasă în mod considerabil riscul îmbolnăvirilor de cancer. Wells recomandă următoarea raţie zilnică: 3-4 căţei de usturoi pisaţi în ulei natural de floarea soarelui sau de măsline. Cercetările japoneze de ultimă oră adeveresc şi ele acţiunea favorabilă anticancerigenă a usturoiului, la unele tipuri de tumori canceroase.

Mai recent s-au demonstrat remarcabilele proprietăţi antinicotinice ale usturoiului în cazul intoxicaţiei cronice a fumătorilor.

Un apicultor roman a avut geniala idee de a folosi usturoiul pentru albine, contra tulburărilor intestinale ce apăreau la albinele sale.

A luat pentru 20 de stupi, 9 căţei de usturoi, i-a curăţat şi i-a pisat. Apoi i-a udat cu apă călduţă (nu fiartă) şi a lăsat acest amestec într-un vas închis 3-4 zile. Acestui extract apicultorul i-a adăugat miere. Deşi are un foarte puternic miros de usturoi, albinele îl iau cu plăcere. Este administrat iarna sau primăvara. Apicultorul este acum foarte convins că rezultatele bune pe care le obţine acum cu albinele, sale se datorează acestei descoperiri a sa.

Prin introducerea cu regularitate a usturoiului în alimentaţie se contribuie la asigurarea bunei funcţionări a organelor tubului digestiv, la consolidarea rezistenţei faţă de agresiuni microbiene şi virotice (vibrionul holeric este distrus de penicilină în diluţie de 1:6000, în timp ce extractul de usturoi îl omoară într-o diluţie de 40 de ori mai mică), la regenerarea normală a pielii obosite sau îmbătrânite şi la menţinerea tenului frumos, în sfera aparatului digestiv, această legumă are acţiune bactericidă asupra florei patogene intestinale, combătând putrefacţiile atât de frecvente în unele colite. Usturoiul oferă rezultate satisfăcătoare şi în gastritele anacide şi hipoacide. În verminoze intestinale, în special în ascaridoză şi oxiurază, tratamentul bucal şi prin clisme cu usturoi e îndeobşte cunoscut şi aplicat cu succes. Prin uleiurile volatile ce le conţine şi care se elimină la nivelul organelor respiratorii, usturoiul permite şi realizează ameliorări apreciabile în laringite, traheite, bronşite, astm bronşic.

Efectele binefăcătoare ale curei de usturoi s-au făcut simţite şi în lupta împotriva hiperglicemiei la diabetici.

Modalităţile de utilizare a usturoiului sunt foarte variate, dar trebuie precizat că amploarea şi frecvenţa curelor preventive nu trebuie să depăşească o săptămână pe trimestru şi că efectul lor este optim mai ales pe fundalul unui regim alimentar lacto-ovo-vegetarian şi prin asociere, concomitentă sau succesivă, a curelor cu extracte din plante bogate în altă enzimă oxidativă cu funcţie de paznic – poroxidaza – ca hreanul, sfecla roşie şi muşeţelul.

În general, specialiştii recomandă 1-3 bulbişori (căţei) de usturoi pe zi pentru a asigura efectele terapeutice. Se poate întrebuinţa sub formă de sirop, suc obţinut prin presare, extracte, tincturi, loţiuni expectorante şi balsamice, injecţii aplicabile intramuscular, deconturi în lapte şi clisme. Dintre diferitele produse medicamentoase preparate din usturoi, decoctul poate fi la îndemâna oricui. Pentru aceasta se ia o parte usturoi şi două părţi apă, totul fierbându-se până ce scade la jumătate. Preparatul se strecoară când este încă fierbinte şi se îndulceşte cu miere naturală. Se serveşte de obicei seara.

Cu câţiva ani în urmă, pe lista best-sellers-urilor japoneze figura, printre primele, cartea profesorului T. Watanabe, intitulată: “Cum să-ţi menţii sănătatea şi tinereţea cu ajutorul usturoiului”. Volumul prezintă detailat moduri de utilizare a usturoiului la prepararea mâncărurilor, menite să prevină şi să combată tulburări şi maladii din cele mai diverse, de la insomnie, de pildă, la afecţiunile hepatice.

Pentru a profita de pe urma tuturor însuşirilor alimentare şi medicinale ale usturoiului este bine, pe cât posibil, a-l folosi în stare crudă, naturală, întrucât prin preparare se pierde o parte importantă din principiile lui active. Sunt, fireşte, şi oameni sănătoşi care nu suportă deloc usturoiul, după cum sunt şi suferinzi de gastrită hiperacidă, ulcere gastrice şi duodenale, unele afecţiuni hepatice sau alte boli cărora le este contraindicat în mod eronat usturoiul deşi i-ar putea ajuta foarte mult.

Aşadar, este de reţinut că dat fiind acţiunile lui puternice nu este recomandabil să se abuzeze niciodată de folosirea usturoiului, deoarece uneori poate avea efecte inverse celor scontate. Şi cum usturoiul e folosit ca medicament, este bine ca FIECARE să decidă necesitatea şi…cantitatea. Alimentaţia neraţională ca şi automedicaţia abuzivă în care se exagerează în ceea ce priveşte cantitatea pot conduce la efecte nedorite.

Cercetările actuale confirmă datele tradiţionale referitoare la această plantă şi lasă larg deschise porţile unor posibilităţi imprevizibile. Datorită acţiunii antiseptice puternice, sucul de usturoi se foloseşte şi la păstrarea unor legume pentru a le feri în timpul conservării de atacul unor microbi. Aşa, de exemplu, cu numai 100 grame terci de usturoi se pot stropi 100 kg cartofi pentru a-l apăra de atacul unui dăunător numit Phytophtora. Mulţi grădinari cultivă şi usturoi printre rândurile de varză, tomate, ardei şi alte legume pentru a le apăra de îmbolnăviri.

Oamenii de ştiinţă din Kazahstan au elaborat o nouă metodă pentru păstrarea usturoiului. După prelucrarea cu o substanţă specială, care conţine parafină, căpăţânile sunt introduse în camere de conservare la rece, unde temperatura se menţine la 0 grade. În felul acesta, usturoiul îşi păstrează gustul timp de 6-8 luni. (Metoda poate fi folosită şi pentru păstrarea îndelungată a rădăcinoaselor şi a bulbilor de flori).

Având în vedere principiile active din usturoi, medicina actuală se înscrie pe orbita revalorificării terapeutice a unor vechi remedii cu usturoi, în măsură, cel mai adesea, să scoată pe om de sub spectrul, tot mai îngrijorător, al reacţiilor adverse cu care sunt întovărăşite majoritatea medicamentelor de sinteză.

În aceste condiţii nu-i de mirare că bătrânii noştri aveau un adevărat cult faţă de… nu tocmai banalul şi eternul usturoi.

În încheiere se cuvine să reamintim multitudinea de efecte binefăcătoare ale usturoiului se datorează faptului că această plantă este foarte încărcată, subtil vorbind, cu energie benefică. Cheia acestor efecte se află aici.

, ,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *