Această meditație se poate face de oricare dintre noi. Se poate combina cu practica fiecăruia, Reiki sau Qigong.
Această tehnică se bazează pe faptul că fiecare parte conține informația întregului. Fiecare bucată de suflet, fiecare gând, lăsate de noi, oriunde și oricând, trebuie unit cu întregul. „Umbrele” noastre vizualizându-le luminoase le transformăm amprenta în lumină.
Pentru reușita acestei tehnici se va insista pe relaxare. Bătăile ușoare aplicate pe suprafața corpului au rolul de a debloca energia stagnantă, de a o face să circule, de a energiza benefic zona.
Vizualizarea este deasemenea importantă în această meditație.
Tehnica:
Stați pe scaun, spatele drept, fără să vă sprijiniţi de spătarul scaunului. Puteți sta turcește, în postura semilotus sau lotus, cum vă este mai comod.
Ochii închişi. Vârful limbii se ţine în cerul gurii pe toată durata practicii, fruntea destinsă, pe faţă un uşor surâs. Palmele vor fi aşezate în dreptul abdomenului inferior, în gestul stabilităţii (ca în imaginea de mai sus; centrul palmelor este îndreptat în sus, vârful degetelor mari se ating uşor, celelalte patru degete ale palmelor se suprapun; bărbaţi țin palma dreaptă dedesubt, stânga deasupra, femeile vor ține palma stângă dedesubt, dreapta deasupra).
După aranjarea corpului, începeți relaxarea corpului, pas cu pas.
Relaxaţi capul, gâtul, umerii, braţele, coatele, antebraţele, articulaţiile palmelor, degetele palmelor. Relaxaţi pieptul, abdomenul, spatele, zona taliei, fesierii, coapsele, genunchii, gambele, glesnele, tălpile, degetele de la picioare.
Relaxaţi musculatura întregului corp și toate articulaţiile corpului. Relaxaţi interiorul corpului, organele inteme. Gândiți: „interiorul corpului este relaxat, organele interne sunt relaxate”. Relaxaţi vasele de sânge.
Acum vizualizați și meditaţi asupra imaginii dumneavoastră. Vă imaginaţi că în Univers, în toate locurile în care aţi fost, în care nu aţi ajuns încă și în care nu mai știți că ați fost vreodată, sunt foarte multe imagini ale corpului vostru. Peste tot în Univers sunt o mulţime de copuri ale dvs.
Vizualizați că toate aceste corpuri sunt formate numai din lumină și sunt strălucitoare. Acestea reprezintă imaginea dvoastră ideală. După un timp vedeți cum toate aceste corpuri se contopesc într-unul singur. Mențineți un timp imaginea corpului de lumină obţinut. Apoi suprapuneţi imaginea corpului de lumină obţinut peste imaginea actuală a corpului dvs. Aduceţi-vă palmele în fața pieptului în gestul rugăciunii, cu centrul palmelor uşor curbat. Interiorizați, contemplați starea interioară pe care o aveţi acum.
Vizualizați că în interiorul pieptului apare o lumină putemică, strălucitoare care apoi se transformă într-un boboc de floare de lotus. Contemplaţi imaginea bobocului florii de lotus. După un timp floarea de lotus se deschide și din interiorul ei iese o lumină strălucitoare care umple întregul Univers, pătrunde în interiorul tuturor fiinţelor, luminându-le. Vedeți cum toate ființele devin luminoase, strălucitoare și emit lumină spre interiorul florii de lotus din pieptul dvs. Apoi floarea de lotus se închide. Repetați această sesiune, deschiderea și închiderea florii coordonată cu reprezentarea mentală indicată.
După un timp opriți această reprezentare și îndreptați-vă atenția contemplativă asupra imaginii luminoase a florii de lotus din interiorul pieptului. Cultivați starea interioară pe care o aveți în acest moment.
Când doriți executați forma de închidere. Gândiți-vă că un „eu” foarte fericit va deschide ochii. Deschideţi ochii.
Frecați-vă palmele până se încălzesc și masați fața gândindu-vă că interiorul capului este din ce în ce mai luminos și memoria este din ce în ce mai bună, gândinți că toate ridurile dispar, pielea este din ce în ce mai fină și sănătoasă.
Pe măsură ce faceți forma de închidere vă simțiți din ce în ce mai relaxaţi, mai fericiţi și mai vitalizați.
Masați zona părului cu buricele degetelor, cu palmele relaxate bateţi ușor capul. Masați ceafa pe rând cu fiecare palmă, masați urechile de sus în jos, de la exterior către interior și trageţi uşor de lobul urechilor în jos. Insistați cu masajul până în momentul în care zonele masate se încălzesc. Masaţi zona umerilor, răsuciţi amplu capul spre stânga şi spre dreapta de câteva ori. Bateţi-vă brațele de la umăr spre palmă, pe ambele părţi ale braţelor. Bateţi părţile laterale ale trunchiului. şi zona rinichilor. Masaţi zona rinichilor şi bateți-o ușor. Masaţi oasele bazinului. Bateţi picioarele pe toate părţile: faţă, spate, părţile laterale exterioare şi cele interioare, de la coapse spre gambe.
Ridicați-vă în picioare, aplecați-vă uşor către în față şi în jos, extinzând coloana vertebrală.