Sporul casei și personal- REIKI

Fiecare om are o anumită sumă de bani pe care o câştigă lunar prin Drept Divin. Această sumă este determinată de karma personală şi de cea de neam, de păcatele personale şi nu în ultimul rând de ceea ce face omul cu banii câştigaţi. Această sumă de bani se poate creşte sau se poate micşora în funcţie de ceea ce face persoana în cauză.

Pentru această problemă, omul are îngăduit de Dumnezeu un înger sau un ghid spiritual care se ocupă cu problemele lui financiare. Acest înger este denumit popular spor. În momentul în care este legat sporul, de fapt este legat acest înger. Există şi posibilitatea în care acest înger este furat şi legat să servească pe altcineva, în general pe cel care îl fură.

Sporul casei este format din suma sporului persoanelor care trăiesc în respectiva casă.

Simptome

Nemaiavând cine să se ocupe de partea financiară, din punct de vedere spiritual, omul începe să piardă banii, îi cheltuieşte fără să se aleagă cu nimic sau nu-i mai câştigă.

În cazul în care este furat sau legat sporul casei, problemele financiare apar la toată familia şi trebuie dezlegat sporul tuturor membrilor familiei.

Sporul poate fi furat printr-un simplu schimb de bani. În ideea protecţiei nu este indicat a cumpăra de la ţigani sau a da bani cerşetorilor ţigani indiferent dacă sunt copii sau nu. În general, aceştia au programe de furat sporul făcute de către vrăjitoarele lor.

Alte indicaţii

Se poate măsura radiestezic cât la sută este legat sau altfel spus, cât la sută te mai ajută acel înger.

Acest tip de atac psi apare în momentul în care omul greşeşte faţă de bani, şi astfel scăzându-i suma de bani meritată prin Drept Divin, Dumnezeu îngăduie să îi fie legat sporul.

Pentru rezolvarea problemelor financiare trebuie văzut unde greşeşte omul faţă de bani şi ce trebuie să schimbe în viaţa lui pentru a merită mai mult.

   Prin Reiki se poate trimite Lumină zilnic îngerului sporului pentru a avea destulă Lumină să te ajute după Voia Lui Dumnezeu.

Pentru a-l dezlega, se trimite Lumină la distanţă astfel:

„Trimit Lumină pentru dezlegarea şi întoarcerea sporului la mine.”

Se trimite până este dezlegat şi are Lumină suficientă.

Se poate utiliza metoda ursuleţului, folosind CKR, SHK, HSZSN pentru deschiderea dimensiunilor către acest înger. Apoi se dă Lumină, se dezleagă de legături şi se curăţă de tot ce este malefic pe el.

Se creează un spaţiu de curăţare şi anihilare de legături, de programe malefice, de condiţionări negative etc, şi se trimite acest spaţiu îngerului sporului pentru a-l curăţa.

Autocontrol

Se vizualizează acest înger, apoi folosind o foarfecă la nivel astral se taie toate legăturile de pe el. Dacă se observă că mai sunt şi alte lucruri negative pe el, se curăţă şi de acelea.

Alte metode

Pentru rezolvarea acestei probleme, omul trebuie să înţeleagă unde greşeşte faţă de bani şi să schimbe aceasta. Ca un punct de plecare, pentru cei interesaţi, voi enumera câteva greşeli faţă de bani: fumatul, vândutul la un preţ mai mare decât cel meritat, furtul de bani, camătă, a cumpăra un produs mult mai scump doar pentru că provine dintr-un magazin de „fiţe” când în alte locuri este mai ieftin, a cheltui de fală etc.

De asemenea, atenţie la ceea ce spuneţi, juraţi sau gândiţi. Dacă cineva spune mereu că el nu are nevoie de bani sau că el nu vrea bani, acela nici nu primeşte. Nu mai spun, în momentul în care se jură că nu vrea, indiferent că o face sincer sau de ochii lumii. Corect este să vrei cât îţi este îngăduit de Dumnezeu, nici mai mult nici mai puţin.

(fragmente din TERAPIA SPIRITUALĂ -GHID PRACTIC- Constantin Gheorghiţă)

, , , , ,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *