Sfera manifestării dorinței:

 

Se stabilește clar dorința și dăm intenția că facem acest exercițiu pentru împlinirea/manifestarea acestei dorințe.

Se freacă intens palmele una de alta sau/și se activează palmele pentru cei care practică Reiki.

Palmele se țin în dreptul chakrei plexului solar ca și când am avea între ele o minge.

Vizualizăm că din palmele noastre iese o lumină aurie și încarcă acea bilă. Această lumină aurie este o părticică din propria noastră bioenergie.

Când vom simți ceva în palme, înțepături, vibrații și că s-a adunat suficientă energie între palme, punem limba în spatele incisivilor, atenția în minte și ne imaginăm ce dorim să manifestăm (partener, job, excursie, casă, etc.). Apoi imaginea din minte o suflăm în acea bilă plină de energie aurie. Acum, ne imaginăm, cum această bilă aurie își ia energia din Univers, din toate punctele cardinale, din nori, din flori, din pomi, din pământ, din tot ce ne înconjoară, din toate elementele (apă, aer, foc, pământ, metal)…

Când considerăm că am adunat suficient, aruncăm bila în sus, în Univers ca ea să caute informații și oportunități să aducă la noi ceea ce am cerut. Vom aștepta cu credință că se împlinește. Este bine să fim receptivi la semnele care apar, semne care ne dau un sentiment că ceva urmează să se întâmple în sensul împlinirii dorinței noastre.

,

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

3 comentarii la „Sfera manifestării dorinței:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *