Ca şi în cazul exerciţiului cu plantele, este cel mai bine să lucrezi cu un animal perfect sănătos. O aură puternică este uşor de detectat pentru începători. Câinii şi pisicile sunt subiecţi adecvaţi deoarece ne sunt cel mai la îndemână şi dorm cât se poate de des, ceea ce ne oferă şansa să exersăm pe un subiect ce nu se împotriveşte. Fă-ţi încălzirea în patru paşi şi apoi începe.
-
Stai aşezat, în picioare sau chiar în genunchi, dacă animalul doarme pe jos, la un metru distanţă, cu mâna cu care scanezi, braţul şi degetele relaxate.
-
Priveşte animalul pentru a intra pe aceeaşi frecvenţă cu ţinta. Alege-ţi o anumită zonă – să spunem umărul, şoldul, capul sau burta – şi stabileşte-ţi intenţia de a scana aura de acolo.
-
Respiră încet şi profund, folosind respiraţia pranică. Păstrează-ţi atenţia îndreptată asupra chakrei palmei de la mâna cu care scanezi. O dată ce ai privit animalul pentru stabilirea intenţiei, conştientizează mâna cu care scanezi pe tot parcursul exerciţiului de scanare. Fii cu mintea deschisă şi adoptă o atitudine pozitivă.
-
Începând cu mâna cu care scanezi aflată la un metru de animal, apropie-o încet, din orice unghi vrei.
Scanează spre locul-ţintă (vezi fig.).
-
Respiră încet şi profund. Deplasează-ţi atent mâna cu care scanezi, folosind o mişcare constantă înainte şi înapoi. Nu te grăbi.
-
Opreşte-te când ai senzaţia de presiune, căldură, gâdilătură sau rezistenţă. În funcţie de specia animalului, precum şi de sănătatea acestuia, ar trebui să simţi aura la o distanţă aproximativă de 10-25 cm de animal. Mişcă-ţi mâna înainte şi înapoi de câteva ori. Observă la ce distanţă se extinde aura. O dată ce simţi energia cu claritate, încearcă să simţi şi forţa ei relativă.
-
Dacă nu simţi energia imediat, nu te descuraja. Relaxează-te, respiră adânc şi retrage-ţi mâna, apoi apropie-o din nou, până ce o vei simţi. Dacă după vreo 5 minute tot îţi este greu să simţi energia, repetă preţ de câteva minute exerciţiul 1 sau 2 de sensibilizare a mâinilor, sau masează-ţi din nou chakra inimii.
-
Apoi, ca şi în cazul plantei, scanează diferite locuri de pe corpul animalului şi din unghiuri diferite. Vezi dacă poţi detecta forma generală şi forţa aurei energetice a animalului. Este uniformă pe toate părţile? Simţi că are o adâncime de 10 cm peste tot, sau o zonă este mai superficială decât alta ? O simţi puternică sau slabă ?
-
Încheie exerciţiul plimbându-te câteva minute şi scuturându-ţi braţele şi picioarele. Relaxează-te şi respiră profund de câteva ori. După ce ai terminat, ar trebui să-ţi notezi impresiile, pentru a face referire la ele mai târziu.
Din nou, ca şi în cazul plantelor, dacă ai acces la mai multe specii de animale, ar fi bine să le scanezi pentru a vedea care animal are aura cea mai puternică. Notează-ţi şi impresiile aferente, pentru a avea un element de comparaţie cu alte eforturi de scanare.
Vindecătoarea pranică Tiffany Cano, având atât oameni, cât şi animale de casă drept „clienţi”, a observat că aurele animalelor par a avea aceeaşi adâncime ca şi în cazul oamenilor, în funcţie de nivelul de vitalitate al animalului. Ea mai afirmă că chakrele animalelor sunt localizate în aceleaşi zone generale ca şi la oameni, dar sunt proporţionale cu dimensiunile animalului şi, prin urmare, mai mici decât cele ale oamenilor.
Extras MÂINILE TALE TE POT VINDECA