PUNCTELE INTERMEDIARE
Un punct intermediar este un punct ce se găseşte la jumătatea distanţei dintre două planete. El se determină adunând poziţia zodiacală a celor două planete şi împărţind rezultatul la doi. Poziţia zodiacală se determină în raport cu 0 grade Berbec.
P.I. SOARE-LUNA: reprezintă vitalitatea de bază şi echilibrul general; Tranzitele sensibilizează acest punct (ca şi pe cel opus).
P.I. MARTE-SATURN: reprezintă structura de bază a corpului şi în special scheletul. Planeta ce se situează în imediata sa vecinătate, poate semnifica tipul de dezechilibru structural al individului.
P.I. MARTE-URANUS: reprezintă accidentele, spasmele, problemele nervoase, arsurile şi operaţiile chirurgicale, mai ales dacă aici se găseşte o planetă. Este preferabil ca Luna să nu tranziteze acest punct intermediar în cazul unei operaţii.
P.I. MARTE-NEPTUN: reprezintă substanţele toxice, tutun, alcool, drog şi otrăvuri (naturale sau medicamentoase) şi infecţiile.
P.I. MARTE-PLUTON: accidente grave, chiar mortale, distrugerea celulelor, avorturi, autodistrugere (sinucidere), violenţa.
P.I. SATURN-NEPTUN: reprezintă un punct fragil al sănătăţii, mai ales în prezenţa unei planete. Poate indica o boală cronică cauzată de o karmă ce trebuie arsă.