Rugaciuni pe chakre

Înainte de a începe oricare dintre exerciţii, trebuie să stăm cu faţa spre Est, să rostim o mantra de ocrotire, care trezeşte, stimulează, deschide toate chakrele.

„Să fie Lumină şi Pace în ceruri.

Să fie Pace în Adâncuri.

Să fie Pace pe Pământ.

Să fie Pace pentru toate fiinţele.

Să fie Fericire pentru toate fiinţele.

Să fie Bucurie pentru toate fiinţele

Mantra trebuie rostită de cinci ori: spre Est, se întoarce capul la dreapta (Sud), la stânga (Nord), se întoarce capul peste umărul stâng în sus (Vest), se întoarce capul peste umărul stâng în jos. Această mantra are şi o semnificaţie suplimentară: este unificatoare şi ocrotitoare. De exemplu, în timpul celui de-al doilea război mondial, oamenii care au ştiut această mantra şi au rostit-o în fiecare zi, au rămas în viaţă, fără a suferi o zgârietură.

Exerciţiu pregătitor. Închideţi ochii, ridicaţi puţin braţele semi îndoite (poziţia rugăciunii). Cu o rază mentală treceţi pornind de la cap în jos prin toate chakrele, închipuindu-vă culoarea lor.

 

Rugăciuni pentru curățarea chakrelor

  1. Chakra Coroană

Acces la Cunoașterea Spirituală, Legatura cu Divinitatea

În corpul fizic:

Creerul mare și calota craniană

Epifiza; serotonina.

Împarate Ceresc

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhule adevărate, Carele pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pre noi de toate spurcăciunile, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre

ARHANGHELUL ZADCHIEL guverneaza raza violeta a purificarii si iertarii. Este ingerul milei, al compasiunii el este “cel ce este Dreptatea lui Dumnezeu”. Chakra corespondenta este Sahasrara (sau a Coroanei) simbolizata de lotusul cu o mie de petale.Acest centru este locul unde avem intotdeauna contactul cu Dumnezeu. Ar fi bine sa functioneze corect in permanenta, pentru ca in momentul in care lucreaza in deficit, da nastere la dureri cumplite la nivelul capului si boli foarte grave. Se protejeaza prin rugaciune, consumul de infuzie de busuioc, isop si rozmarin si vizulizarea culorii violet.

CHAKRA A 7-a A  CAPULUI :

„Îmi accept şi ţin cont de spiritualitatea mea !” “Aspir cu toata fiinta mea la desavarsirea spirituala”.

“Îmi calmez cu atentie şi detasare zbaterea mentala pentru a putea percepe şi ramane în rezonanta cu cele mai fine energii, vibratii profound benefice, care imi permit sa ma contopesc cat mai des cu ceea ce este divin şi minunat în jurul meu, pentru a trai astfel inefabile stari de fericire oceanica”.

“Sunt tot timpul o fiinta constienta şi imi simt energia benefacatoare, intuitia, dragostea şi linistea interioara amplificandu-se atunci cand aspir – plin de dragoste – catre Dumnezeu”.

Prin purificarea chakrei sahasrara, se poate realiza o rezonanta mai mare cu toate energiile subtile din Univers.

  1. Al 3-lea Ochi

Guverneaza :

Legatura cu Eul Divin, Poarta Eliberarii, Legatura cu Maestrul de Lumina

In corpul fizic:

Creierul mic, urechile, sistemul nervos central, fruntea si fața .

Intuitie, clar-vedere, clar-auz

Hipofiza, epifiza, pineala; vasotresina, pituitrina

Tatal Nostru

Tatăl nostru

Care ne eşti în ceruri,

Sfinţească-Se numele Tău,

Vie împărăţia Ta,

Facă-se voia Ta,

Precum în Cer, aşa şi pe Pământ.

Pâinea nostră cea de toate zilele

Dă-ne-o nouă astăzi

Şi ne iartă nouă greşelile noastre,

Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

Şi nu ne duce pe noi în ispită,

Ci ne izbăveşte de cel rău.

Căci a Ta este Impărăţia şi Puterea şi Slava:

A Tatălui şi-a Fiului şi-a Sfântului Duh,

Acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

ARHANGHELUL GABRIEL guverneaza raza indigo a armoniei si puritatii. El este Ingerul vestitor. Chakra corespondenta este Ajna si este simbolizata de lotusul cu nouazeci si sase de petale.Acest centru controleaza intuitia superioara. Orice dezechilibru la acest nivel ne blocheaza privirea interioara, si genereaza boli la nivelul capului.

CHAKRA A 6-a  AL  CELUI  DE-AL  3-lea  OCHI :

„Viziunea mea interioară este clară şi puternică !”

„Am încredere deplină în intuiţia şi viziunea mea interioară!” “Am un control perfect asupra energiilor mentale ale propriei mele finite”.

“Sunt în rezonanta cu energiile mentale macrocosmice”.

“Percep fenomene telepatice de natura mentala şi spirituala”.

Am trezit în fiinta mea cel de-al treilea ochi şi manifest starea de clarviziune”.

“Manifest starea de genialitate”.

“Am acces direct la zonele profunde ale subconstientului meu”.

“Manifest şi amplific în mine starea de discernamant spiritual”.

Prin purificarea chakrei ajna se poate dobandi un echilibru intre fizic şi psihicm ceea ce în timp conduce la deschiderea celui de-al 3-lea ochi. De asemenea, poate creste frecventa de vibratie a corpului în asa fel incat scanteia divina sa se trezeasca şi sa inceapa sa-l influenteze în mod benefic pe practicant. Odata trezita scanteia divina, persoana respectiva ar putea sa beneficieze de o crestere spectaculoasa a inuitiei.

  1. Chakra Tiroida

Guverneaza:

Biblioteca Akasha Personala, Legatura cu existenta cosmica, Comunicare

În corpul fizic:

Plamani, bronhii, esofag, aparat de vorbire, gatlej, ceafa, maxilare

Tiroida si Paratiroida, tiroxina

Cuvine-se cu Adevarat

Cuvine-se cu adevarat sa Te fericim pe Tine prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu,

Cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru,

Cea care esti mai cinstita decat heruvimii

Si mai slavita fara de asemanare decat serafimii,

Care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut

Pe Tine cea cu adevarat nascatoare de Dumnezeu Te marim!

Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Amin!

ARHANGHELUL MIHAIL guverneaza raza albastra. Este ingerul protectiei, ingerul dreptei judecati, cel asemenea lui Dumnezeu. Chakra corespondenta este Vishuda simbolizata de lotusul cu saisprezece petale. Pe arhanghelul Mihail il chemam in ajutor oricand simtim nevoia de protectie.

Perturbari energetice la nivelul acesta pot fi: incapacitatea de a exterioriza sentimentele, emotiile, teama de critici, de izolare, dificultati in exprimarea ideilor, convingerilor, stari interiore contradictorii, retragere, dorinta de a se inchide sine, senzatie de “nod in gat”, autovictimizare, depresie, etc. Ele pot provoca boli ca: afectiuni in zona gatului, afectiuni ale glandei tiroide, ale urechilor, dificultati de vorbire, dureri de ceafa, afectiuni bucale., etc.Il chemam pe arhanghelul Mihail cand avem de inlaturat negativitati in incaperi sau in viata noastra. Vishuddha Chakra – Creativitate. Gasiti intotdeauna solutii creative. Fiti creativi;

CHAKRA A 5-a A  GÂTULUI :

„Cu uşurinţă şi graţie îm exprim cele  mai adânci sentimente!” “Am o minte rafinata şi plina de bunatate”.

“Generez în permanenta în jurul meu simpatie şi incantare”.

“Sunt o fiinta plina de gingasie, de candoare şi de puritate”.

“Manifest permanent o afectiune pura, transfiguratoare”.

“Am o receptivitate sublimă fata de tot ceea ce este pur şi elevate”.

“Manifest permanent o stare de incredere nemarginita, datorita punerii la unison cu o forta benefica gigantica”.

“Am o creativitate superioara, sublima”.

“Percep dorintele superioare ca o inefabila traire psihica dintr-o constiinta transpersonala”.

“Manifest o inspiratie sublima, spirituala”.

“Am o capacitate de a iubi constant”.

Prin purificarea chakrei vishudha putem indeparta pt totdeauna starile de nemultumire interioara fata de propria persoana sau fata de alte subiecte. De asemenea, putem sa ne apropiem mai mult de scopul vietii şi sa incercam sa-l cautam.
Un rol important în practica spirituala il are scopul vietii. Oamenii care traiesc fara sa se gandeasca la acest subiect din cand în cand, se pot ideparta de el fara sa fie constienti.

  1. Chakra Inimii

Guverneaza:

Iubirea de ceilalti, Pace

In corpul fizic:

Spatele superior, inima si inima limfatica, cavitatea toracica, baza plamanilor, sistemul circulator, pielea si mainile, talpile.

Timus, hormonul timian

 

Crezul + Fa Doamne ca Iubirea Ta Divina sa fie una cu iubirea mea personala

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului,  tuturor văzutelor şi nevăzutelor.

Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăși va să vină cu slavă, să judece viii si morţii a Căruia împărăție nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci.

Şi întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.

Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului, ce va să fie. Amin.

ARHANGHELUL RAFAEL guverneaza raza verde –smarald a vindecarii. Este vindecatorul universal, este inger al iubirii, rugaciunii si al carui nume inseamna Dumnezeu a vindecat.Chakra corespondenta este Anahata, centrul inimii si este simbolizata de lotusul cu douasprezece petale.

Pentru folosirea corecta a razei verde – smarald ar fi bine sa manifestam smerenie si puritate, sa ne straduim cat mai mult in cautarea si gasirea adevarului.Anahata este centrul vital de unde vine toata energia. Simti, atunci cand este energizata, ca se gaseste in acest loc izvorul nesecat de iubire.

Perturbari la nivelul Anahatei ca: incapacitatea de a darui iubire persoanei proprii si altora, incapacitate de a primi iubire, neputinta de a ierta, resentimente, ura, tristete, melancolie, amaraciune pot declansa boli: palpitatii, artmii, angine pectorale, boli cardiovasculare, probleme circulatorii(leucemie, tromboza coronariana), hipo si hipertensiune, ateroscleroza, tulburari respiratorii(bronsite, astm, etc.), afectiuni ale plamanilor(pneumonie, emfizem pulmonar, cancer pulmonar), probleme la nivelul sanilor, dureri in partea de sus a spatelui). Rezoneaza cu verde –smarald

Anahata Chakra – Dragoste şi compasiune… Nu exista nimic mai bun decat asta;

CHAKRA A 4-a A  INIMII :

„Dau şi primesc dragoste, liber şi cu uşurinţă !”

„Mă iert pe mine şi pe alţii  în totalitate pentru  erori şi judecăţi trecute !”

“Vibrez în deplina consonanta cu planul afectiv universal”.

“In fiinta mea receptivă se revarsa energiile iubirii divine”.

Manifest în mod desavarsit iubirea pura, infinita pentru toate fiintele”.

“Simt compasiune pentru toti oamenii şi pentru intreaga manifestare”.

Prin purificarea chakrei anahata, se poate obtine un echilibru al energiilor yin şi yang. Atunci cand partea pozitiva şi partea negativa sunt în armonie, se produce o transformare în fiinta respectiva, care conduce la dezvoltarea sentimentului de iubire neconditionata catre toate fiintele, catre toate animalele, catre toata creatia. în aceasta situatie veti putea intelege diferenta dintre dragoste şi iubire.

  1. Chakra Plexului Solar

Guverneaza:

Iubirea de Sine

In corpul fizic:

Spatele inferior, cavitatea abdominala, sistemul digestiv, ficat, bila, splina, pancreas, sistem neuro-vegetativ.

Vointa, depozitul vitalitatii, curajul

Pancreas, insulina

Tatal Nostru (mental)+ Fa Doamne ca Gandurile Tale sa fie una cu gandurile mele

ARHANGHELUL JOFIEL guverneaza raza galbena (sau galben-aurie) a iluminarii si este cel ce este Frumusetea lui Dumnezeu.Chakra corespondenta este Manipura si este simbolizata prin lotusul cu zece petale.

Daca aceasta chakra lucreaza pe disfunctie apar pertubari ca: lentoare mentala, lipsa incredere in fortele proprii(lipsa vointei), incapacitate de a da si a primi, manie dusa la extreme pentru ceea ce fac altii , apar boli in zona respectiva: boli ficat, vezica biliara cu dureri de cap, pancreas, diabet, stomac, etc.

Il putem invoca pe Jofiel atunci cand suntem nelamuriti cu tot ce insemna viata. El ne ajuta la invatatura, concentrare, memorie, informatii aparent uitate,etc. Manipura Chakra – Putere. Nu în sensul violentei fizice, ci al intentiei.;

CHAKRA A  3-a A  PLEXULUI SOLAR :

„Mă eliberez de toate emoţiile nerezolvate într-un mod  lin şi sănătos !”

„Îmi cer puterea mea ca persoană !” “Focul meu interior este echilibrat, ceea ce face ca sanatatea mea sa fie perfecta, sa asimilez corect hrana si sa am permanent un niver energetic ridicat, care imi permite sa muncesc mult”.

“Am infinita incredere în mine insumi, disponibilitatile, potentialitatile şi fortele proprii, caci sunt scanteie divina, spirit nemuritor”.

“Sunt ferm, curajos, puternic, manifest un control desavarsit şi o stapanire de sine perfecta”.

“Sunt permanent spontan, dinamic, efervescent şi expansiv”.

Manifest intotdeauna o forta interioara colosala, potentate de rezonanta cu fortele universale şi o vointa de otel, într-un accord desvarsit cu vointa atotputernica a lui Dumnezeu Tatal”.

Prin purificarea chakrei manipura, se poate crea în primul rand, starea de calm şi de liniste interioara, care va conduce treptat la un autocontrol din ce în ce mai mare. Atunci cand veti putea sa va constientizati foarta gandurilor, veti intelege cat de mult rau v-ati facut gandind negativ despre propria voastra persoana sau despre altcineva.
Manipura chakra va poate asigura legatura cu elementul foc, prin intermediul careia puteti sa va purificati corpul, prin arderea impuritatilor sau a stresului.

2.Chakra Sacrala

Guverneaza :

Iubirea de pereche

In corpul fizic:

Organele sexuale, rinichii, vezica urinara, toate lichidele (sange, limfa, sucuri digestive, sperma, lacrimile, saliva, mucoasa nazala)

Ovare; estrogen, testosterone

Swadhisthana Chakra – Transformare continua; evolutie continua, fara nici un fel de stagnare;

CHAKRA A 2-a A SPLINEI :

„Îmi accept şi ţin cont de  sexualitatea mea!

„Sănătatea mea fizică este puternică şi pură !”

“Manifest – într-un nivel superior, controlat – creativitate, rafinament şi fantezie”.

 Cuvine-se cu Adevarat + Fa Doamne ca toate traumele, teama, frica….sa dispara in Numele Tau

ARHANGHELUL CHAMUEL (SAMUEL) guverneaza raza portocalie (dupa unele informatii roz-portocalie) a iubirii si este Ingerul adoratiei, Cel ce il vede, Il cauta pe Dumnezeu. Chakra corespondenta este Swadistana (da constructivitate si bucurie), simbolizata prin lotusul cu sase petale. (comunitatea)

Perturbarile acestei chakre pot fi: lipsa de control in relatiile cu alti oameni, emotivitate excesiva, reprimarea instinctelor, tristete, sentimente de vinovatie, frici fata de: apa, intuneric, oameni, boala, batranete, necunoscut, etc.), teama de a nu fi iubit, teama de abandon, agresivitate fizica si verbala, placere exagerata de a manca, renegarea si refularea sexualitatii, comportament ostil fata de sexul opus, dificultati financiare.

In urma acestor perturbari energetice, uneori neglijate, pot aparea probleme de sanatate ca: dureri in zona pelviana sau in zona salelor, tulburari emotionale, afectiuni ale organelor genitale(fibroame, chisturi ovariene, vaginite, boli venerice, etc), probleme renale, boli ale vezicii urinare si prostatei, tulburari de natura erotica(frigiditate, impotenta, etc) Rezoneaza la culoarea portocaliu .

Atunci cand aceasta chakra a fost purificata, sentimentul de teama sau de neliniste va fi indepartat din viata dvs. De asemenea, veti avea incredere în viitor, datorita faptului ca va puteti adapta oricarei situatii.

1.Chakra Radacina 

Guverneaza:

Iubirea de viata

Vointa, vitalitate, organizare, parinti, inconstientul

In corpul fizic : coloana, oasele, dintii, unghiile, picioarele, anus, rect, intestine, prostata, formarea celulelor

Glandele suprarenale, adrenalina

Muladhara Chakra – Stabilitate. Constientizare şi dinamizare la puterea infinit;

Tatal Nostru(de 3 ori) + Fa Doamne sa fiu smerit, sa nu mai fiu patimas

ARHANGHELUL URIEL guverneaza raza rubinie si a compasiunii si a pacii. El este Lumina, Focul, Fata lui Dumnezeu. Chakra corespondenta este MULADARA, simbolizata prin lotusul cu patru petale. Uriel ne ajuta atunci cand avem perturbari ale acestei chakre.

Aceste perturbari pot fi: un simt al identitatii nedezvoltat, temerile legate de atacuri de orice fel, fuga de raspundere, slabiciuni de orice tip, fricile de orice, lacomie, avaritie, egoism, manie, lene cu stari de incetinire mentala, lipsa de incredere in viitor, stare de nesiguranta, teama de nesiguranta materiala, un dezechilibru intre a da si a primi.

Nefunctionarea corecta a acestei chakre duce la disfunctii si chiar boli grave la acest nivel (afectiuni in zona anusului-hemoroizi,sangerari,abcese etc.; tulburari de miros;dureri zona sacrala;constipatie; colita; cresterea in greutate; anorexie; boli la nivelul picioarelor, articulatiilor, oaselor)

Rezoneaza la culoarea rosie aprins si printre alte remedii cel mai usor ar fi vizualizarea culorii rosu aprins cu canalizare la nivelul chakrei.

CHAKRA  A 1-a RĂDĂCINA

„Am încredere deplină în Sinele meu Superior spiritual, care îmi satisface toate necesităţile !”

„Viaţa mea este plină de prosperitate !” “Am o vitalitate gigantica”.

“Sunt o fiinta plina de rabdare, care se adapteaza în orice situatie”.

Prin purificarea chakrei muladhara, se poate ajunge la o stare de stabilitate fizica şi psihica. În aceasta situatie va creste increderea în propria persoana şi se poate trece la purificarea chakrei swadhistana, care se poate realiza prin auditia exercitiilor inregistrate pe casete sau cd-uri.

Frica este în legătură cu instinctul de conservare, deci cu primul centru de forţă (Muladhara chakra), iar dezechilibrarea lui determină elaborarea unei viziuni greşite asupra lumii şi vieţii. Aceasta va duce în timp la dezechilibre majore ale straturilor energetice şi în final la surparea întregului edificiu fizic şi energetic. Aşa cum o casă fără o fundaţie solidă se poate dărâma, în mod identic fără o bună înţelegere a structurilor psiho-energetice personale cunoaşterea va fi tot timpul limitată la fel şi viaţa. Civilizaţia noastră este, în prezent, dominată de vibraţia primilor 3 centri de forţă:

Chakra rădăcină (Muladhara chakra) = instinctul de conservare (existenţa planetară);

, ,

Navigare în articol

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

4 comentarii la „Rugaciuni pe chakre

  1. We are a group of volunteers and starting a new scheme in our community.
    Your web site offered us with valuable information to work on. You’ve done an impressive job and
    our entire community will be thankful to you.

  2. It’s a pity you don’t have a donate button! I’d definitely donate to this brilliant blog!
    I guess for now i’ll settle for book-marking and adding your RSS feed
    to my Google account. I look forward to new updates and will talk about
    this website with my Facebook group. Chat soon!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *