RUGACIUNEA INIMII. Tehnici de concentrare legate de practica isihasta a rugaciuni inimi

1.RUGACIUNEA INIMII (sau a mintii)

sau RUGACIUNEA ISIHASTA

2. Tehnici de concentrare legate de practica isihasta a rugaciuni inimi

    Eu am invatat aceasta tehnica aplicata acestei rugaciuni astfel:

Pe inspiratie: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”

Pe expiratie: „Miluieste-ma pe mine pacatoasa.” Sau „Miluieste-ma pe mine numele dvs.”

Redau mai jos tehnici gasise in anumite scrieri ortodoxe:

Rugaciunea inimii:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma.”

Aceasta cuprinde o serie de tehnici structurate pe mai multe etape echivalente nivelului de practica. Rugaciunea inimii sporeste necontenit puterea de concentrare si creste profunzimea perceptiei si aduce linistea sufletului, o stare permanenta de beatitudine pentru cel care se roaga.

Treptele rugaciunii inimii

1) Rugaciunea mintii: – este primul stadium in care buzele repeta neincetat: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma.” Deci atentia este focalizata pe rostire.

2) Rugaciune mintii in inima: – atentia este directionata in inima. Apare o stare de calm profund, siguranta incepand sa creasca focalizarea si forta interioara.

3) Rugaciunea neincetata sau cea care se misca de la sine: – In acest stadiu apare asanumita dulceata duhovniceasca, o forma permanenta de beatitudine. Rugaciunea devine aici neincetata in sensul ca acea stare beatifica din inima devine continua „ca o curgere” chiar si in timpul desfasurarii actiunii zilnice, chiar si cand vorbim sau dormim.

4) Rugaciunea curata: – Aici „rugaciunea da nastere unei contemplatii…cel care traieste o astfel de contemplatie cunoaste o stare de extaz si devine asemenea unui trup parasit de suflet” (Sf. Isaac Sirul). In acest extaz, in care mintea nu mai poate misca ramane doar constiinta care contempla. Aici apare din inima „o lumina ce straluceste ca soarele ce izvoraste din adancul inimii” (evident este o perceptie a viziunii interioare).

5) Rugaciunea, vederea duhovniceasca (dupa Sf. Isaac Sirul) sau rugaciunea fara de rugaciune: – „De indata ce mintea a trecut dincolo de rugaciunea curata nu mai exista nici simtiri, nici lacrimi, nici stapanire, nici libertate, nici smerenie, nici…nici…nici lumea asta sau cealalta. Asadar nu exista rugaciune dincolo de rugaciunea curata…Trecand dincolo de marginile ei intram in starea de extaz si nu mai suntem in rugaciune. Aceasta este viziunea” (Sf. Isaac Sirul)

Tehnici de concentrare legate de practica isihasta a rugaciuni inimi

Sf.Simeon Noul Teolog recomanda una din aceste tehnici speciale:

„Aplecandu-ti barbia in piept indreapta-ti ochiul trupului impreuna cu toata mintea ta spre mijlocul pantecului tau, adica spre buric. Retine aerul care iti intra pe nas, ca respiratia ta sa nu fie usoara, iar cu mintea cerceteaza cu de-amanuntul inlauntrul maruntaielor ca sa aflii locul inimii tale unde salasluiesc toate puterile sufletului. La inceput vei afla numai intuneric, o bezna de nepatruns, insa straduindu-te ziua si noaptea neincetat vei afla in cele din urma – minune – o fericire de neinchipuit…vei vedea vazduhul ce se afla in interiorul inimii, mintea se va vedea pe sine insasi plina de lumina si puterea discernamantului (iluminarea). De acum indata ce se iveste un gand, acesta nu va mai capata forma si nici nu va lua chip caci mintea il va alunga…” (Cuvant despre liniste)

Precum descriu Calist, Ignatie sau Nichifor, focalizarea mintii ori concentrarea atentiei era neaparat orientata in interior pe anumite puncte din corp, fie pantec, inima dar si deasupra capului (spre Dumnezeu).

O alta tehnica asemanatoare intalnim la Grigore Palama care recomanda fixarea mintii pe piept ori pe buric „impingand in inima sa puterea mintii pe care vederea ar impinge-o inafara”. Tot el recomanda o tehnica extrem de simpla dar extrem de eficienta in concentrare ”as pleca ochii spre ei insisi„, o privire intoarsa in interior dezvaluie un ecran curat al mintii.

O tehnica care amplifica concentrarea si atentia era legamantul tacerii. Acesta impunea tacerea totala si atentia permanenta si mereu treaza la sine insasi.

Exista in practica isihasta o distinctie clara intre mintea focalizata permanent in inima si atentia distributiva. Tot Sf. Simeon Noul Teolog spune:

„Pazindu-ne mintea si slabind patimile inlaturam apoi prin cea de-a doua atentie furtuna gandurilor starnita de simturi.”

Sf. Grigore Palama: „ In ultima etapa nu se mai pot rosti cuvinte, rugaciunea dispare, si orice mijloc al acesteia ramane doar o traire pura inefabila lipsita de orice obiect intr-un profund extaz mistic „rapire extatica” care poate dura zile in sir. In acest stadium sunt revelate marile mistere, trairile coplesitoare „pe care nici un muritor nu le-ar banui”.”

Sfantul Dionisie Areopagitul:

„Dumnezeirea nu este nici suflet nici minte nici parere nici ratiune, nu poate fi exprimata, nici inteleasa…nici stiinta nici adevar nici imparatie nici unitate nici bunatate nici duh nici paternitate nici filiatie, ea scapa oricarui rationament de a o numi ori cunoaste. Nu e nici intuneric, nici ratacire…despre ea nu se poate afirma ori nega nimic in mod absolut dar este totodata Cauza unica si desavarsita a tuturor fiind transcendenta, fiind libera de toate si mai presus de toate.” – din lucrarea Teologia Mistica.