Rugăciune spusă înainte de a pleca de acasă

 

„Doamne Dumnezeule, bunule nostru Tată din ceruri, care ne-ai dăruit viață și sănătate pentru ca să te adorăm în bucurie. Trimite-ne Spiritul Tău pentru a ne ocroti, a ne păzi de tot răul și de toate gândurile rele. Învață-ne să împlinim voința Ta, să sfințim Numele Tău, să te slăvim mereu. Sfințește spiritul nostru, înalță inimile și mințile noastre, ca să respectăm poruncile și hotărârile tale. Inspiră-ne gânduri curate prin prezența Ta Sfântă și condu-ne ca să te putem sluji în bucurie. Binecuvântează viața pe care ți-o închinăm pentru binele suprem al fraților noștri și al aproapelui nostru.

Ajută-ne pe noi, veghează-ne, pentru ca să creștem din ce în ce mai mult în fiecare zi, în întreaga cunoaștere și înțelepciune, ca să rămânem în adevărul Tău. Îndrumă-ne, pentru ca tot ce întreprindem pentru Numele Tău Sfânt, să contribuie la înfăptuirea Împărăției Tale pe Pământ. Hrănește sufletele noastre cu pâinea cerurilor și umple-ne cu forța Ta pentru a putea reuși în viață. Și fiindcă ne copleșești cu toate binecuvântările Tale, binevoiește și adaugă iubirea Ta, ca să rămână în veci legea noastră. Căci a Ta este Împărăția, Puterea și Slava, în vecii vecilor, AMIN.”

Omraam Mickael Aivanhov.

,

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *