Isis este zeița fertilității, a magiei și a vindecării, a sănătății. Ea este cunoscută ca Regina Zeilor și Maica Faraonilor. Este una dintre cele mai importante figuri ale Egiptului Antic, fiind o expresie eternă a divinului feminin. În timpurile noastre este cunoscută după numele său tradus în limba greacă, „Isis”, însă egiptenii i se închinau adresându-i-se cu numele de „Aset”, care înseamnă „cea care stă pe tron” sau „regina tronului”. Menirea sa era să ofere putere celor din jurul său, fiind zeitatea care a adus înțelepciunea în rândul oamenilor pe Pământ. Este simbolul soțiilor și al mamelor de pretutindeni, fiind, de asemenea, și zeița magiei, a naturii, a vindecării și a vieții.
Imaginaţi-vă că Isis stă în spatele dumneavoastră, cu aripile de vultur întinse, ca şi cum aţi avea aripi. În timp ce inspiraţi, simţiţi cum puterea ei vă pătrunde. Observaţi energia plină de iubire şi de graţie din tăria ei. Conştientizaţi senzaţiile binecuvântate de pace, în timp ce spuneţi:
„Preafrumoasă Isis, zeiţă a puterii paşnice, te rog, cuprinde-mă cu tăria ta plină de graţie şi cu încrederea ta plină de iubire. Ajută-mă să fiu ca tine: distins(ă), echilibrat(ă), încrezător(oare) şi plin(ă) de iubire. Ajută-mă să mă înalţ ca un vultur, în toate privinţele, inspirând şi ajutând pe alţii în timp ce zbor la înălţime. Ajută-mă să obțin echilibrul și armonia în viața mea. Ajută-mă să învăț să renunț la ce mă ține în vibrație joasă și să mă înalț ușor, asemeni ție. Zeiță Isis, ajută-mă să îmi echilibrez energiile masculine cu cele feminine și să învăț să mă iubesc așa cum sunt. Las acum și aici magia ta divină să mă inunde și mă încred cu totul în harurile tale magice. Îți mulţumesc.”
Isis, Rugăciune, Zei
Navigare în articole
admin
Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala.....
Grand Minister (Melchizedek).