
Sfinte Părinte Efrem, văd că zilele vieții mele se scurg întru multe deșertăciuni și lucruri de nimic, care înaintea veșniciei nu numai că nu au nici un preț, ci aduc și osândirea conștiinței.
S-a îmbâcsit viața mea în obiceiuri rele, în lene, neștiință și uitare și, gândind la ceasul Judecății, mă cutremur, socotind că acolo nu voi mai putea minți pe nimeni întru nimic.
Vai mie, că negreșit va veni peste mine și ceasul adevărului! Cu ce mă voi îndreptăți înaintea lui Dumnezeu și a propriei conștiințe?
Domnul mi-a dat sănătate și nu am știut să o folosesc, iar de voi fi cuprins de boli, nu voi mai putea face aproape nimic, din pricina multelor neputințe.
De aceea, alerg către tine, dumnezeiescule Efrem, pentru a-mi deschide și mie cale spre înnoirea vieții și a mă învrednici să dobândesc deplină dezlegare a păcatelor mele aici, pe pământ, căci, cu adevărat, ceea ce este dezlegat pe pământ este dezlegat și în Ceruri.
Fii mie povățuitor întru toate ale mele și, prin minunata ta prietenie și binecuvântare, fă-te împreună-călător cu mine pe drumul întoarcerii spre Dumnezeu.
Sfinte Efrem, fă ca toate acestea să se împlinească întru puterea și numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Creștinism, Religie, Rugăciune
Navigare în articol
admin
Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala.....
Grand Minister (Melchizedek).