Porunca a şasea: „Să nu ucizi!”

Porunca a şasea este: „Să nu ucizi” (Ies. 20, 13).

Sunt două feluri de ucidere: trupească şi sufletească.

Poţi ucide un om şi cu vorba. Nu eşti ucigaş DOAR DACĂ personal foloseşti orice tip de armă, otravă etc, asupra altei personae cu scopul de ai lua viaţa, Ucigaş eşti şi dacă prin intrigi, bârfe…, instigi o altă persoană să ucidă sau să se sinucidă. Ai folosit „armă ucigaşă” cu mâna altcuiva. Deci atenţie la vorbe, gesturi, la propriile frustrări şi furii, deoarece poţi declanşa, poate, mai mult decât ţi-ai dorit.

 Tot ucidere a aproapelui înseamnă:

1) Istovirea lui printr-o muncă ce-i întrece puterile trupeşti şi astfel îi grăbeşte sfârşitul;

2) Purtarea cu asprime faţă de el, ceea ce-l amărăşte şi, de asemenea, îi poate scurta viaţa;

3) Lăsarea lui să moară de foame, fie că nu i se dau cele trebuincioase traiului, fie că nu i se da putinţă să şi le câştige singur;

4) Orice faptă care-i primejduieşte şi nimiceşte viaţa;

5) Ucidere înseamnă şi avortul, cu bună ştiinţă şi voie.

   UCIDEREA SUFLETEASCĂ înseamnă pilda rea, prin vorbe şi fapte necuviincioase, prin care se dă aproapelui pricina de a se abate din calea cea bună şi a păcătui, ceea ce îi aduce moartea sufletului, după cuvântul Sfintei Scripturi, care zice: „Păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iacov 1, 15). Cu privire la aceasta, Mântuitorul spune: „Cine va sminti pe unul dintre aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui de şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare” (Marcu 9, 42). Tot ucidere sufletească înseamnă: pizma, mânia, clevetirea şi ura aproapelui, căci „Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni” (I Ioan 3, 15).”