Pilda: Cearta și supărarea nu au rost

„Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi” – Mike Robbins.

Doi îngeraşi s-au gândit să se joace de-a oamenii.
– Uite cum facem, a spus cel care avea mai multă experienţă cu pământenii, ne aşezăm la distanţă unul de celălalt. Tu mă chemi la tine, dar eu nu vin. Şi din cauza asta ne certăm un picuţ, aşa, la fel ca oamenii. Vrei?
– Bine, a încuviinţat cel de al doilea.
– Îngeraşule…, zise rugător primul, hai la mine.

Celalălt îngeraş veni cât putu el de repede lângă prietenul său, cu faţa strălucind de zâmbet.
– Aaa, nu, nu aşa! Eu te chem, dar tu nu vii. Ai înţeles?
– Da, spuse iar cel de-al doilea îngeraş.

Dar cum auzi Îngeraşule, hai la mine, cum se duse rapid lângă amicul său şi îl îmbrăţisă. Acesta îl mai instrui încă o dată:
– Eu te strig, dar tu te ţii tare şi nu vii, ca așa fac oamenii când se ceartă. Bine?
– Îngeraşule…
Nici un răspuns.
– Îngeraşule, vino, te rog, la mine…

În sfârşit, hotărât să nu se mai lase convins, cel de-al doilea îngeraş spuse:
– Nu vin.
– Bine, atunci vin eu la tine, îl linişti primul îngeraş pe prietenul său, mergând într-un suflet lângă acesta şi îmbrăţişându-l cu multă afecţiune…

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *