Marea Învolburată şi căutarea Jadului Luminos

Poziţia de exersare:

Şezând cu corpul relaxat, vârful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsă, pe faţă apare un uşor surâs, ochii sunt închişi, palmele aşezate în dreptul abdomenului inferior, în gestul stabilităţii (centrul palmelor este îndreptat în sus, vârful degetelor mari se ating uşor, celelalte patru degete ale palmelor se suprapun, pentru bărbaţi palma dreaptă este dedesubt, stânga deasupra, pentru femei palma stângă este dedesubt, dreapta deasupra), trunchiul este drept.

Execuţia tehnicii:
1) Vă gândiţi că în interiorul corpului, în zona abdomenului, se află o mare întindere de ape. Contemplaţi această întindere de ape. Pe măsură ce trece timpul ea devine din ce în ce mai mare, suprafaţa apei este din ce în ce mai întinsă.

În continuare vă gândiţi că apa devine agitată, apar valurile ce cresc în timp din ce în ce mai mult. Ele se vor deplasa cu putere dintr-o parte în alta şi înapoi.

Puteţi de asemenea să vă gândiţi la apa unui râu învolburat, puteţi să vă gândiţi că acesta trece prin interiorul zonei abdomenului.

După o perioadă de timp apa se linişteşte, valurile dispar, contemplaţi întinderea de ape liniştite.

2) În continuare treceţi la etapa a II-a. Vă imaginaţi corpul dumneavoastră aflându-se în interiorul apei din zona abdomenului. Vă gândiţi că această apă este foarte adâncă. Vă imaginaţi felul în care corpul dumneavoastră coboară în interiorul acestei ape. Trebuie să vă gândiţi că el se află realmente în interiorul unei ape. Nu este permis să vă gândiţi că este vorba de zona abdomenului.

Pe măsură ce corpul coboară în interiorul apei este ca şi cum el ar căuta un jad luminos, o comoară strălucitoare. Vă gândiţi că vă aflaţi realmente în interiorul unei ape şi vă uitaţi după un jad luminos, este ca şi cum aţi căuta o lumină în interiorul unui ocean.

După ce aţi zărit o lumină în interiorul acestei ape, contemplaţi această lumină. Se spune că trebuie să o contemplaţi şi să nu o contemplaţi. Atenţia nu trebuie să fie fixată numai către lumina descoperită.

Forma de încheiere:
Deschideţi uşor-uşor ochii, frecaţi palmele, masaţi faţa, zona părului, băteţi uşor capul având palmele relaxate. Masaţi ceafa, urechile, zona umerilor, rotiţi capul, băteţi părţile laterale ale trunchiului, zona rinichilor şi picioarele.

Efecte:
Tehnica vă permite să parcurgeţi procesul „apariţiei Yang-ului în mijlocul Yin-ului”. Lumina ce apare în a doua parte a tehnicii este chiar energia ce se formează în interiorul vostru. Este ca atunci când este noapte, iar la un moment dat, începe să apară lumina şi să răsară Soarele: nu puteţi influenţa acest lucru, îl puteţi doar contempla.

Aceste rânduri au fost preluate din cartea Maestrului Cezar Culda; „Medicina Tradiţională Chineză şi Qigong-ul Terapeutic”

, ,

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *