LUNA, FAZELE EI ŞI SĂNĂTATEA

Cunoaştem faptul că în astrologie Luna simbolizează principiul feminin, sufletul, calităţile psihice, sănătatea, sensibilitatea şi inconştientul. Ea parcurge patru perioade (luna în descreştere, luna nouă, luna în creştere şi luna plină) şi trece pe parcursul a 30 de zile prin fiecare zodie, influenţându-ne viaţa.

Pentru cunoaşterea ritmurilor naturale ale lunii este nevoie de un calendar lunar care să arate fazele lunii şi poziţia sa în zodiac. Există momente în viaţă când avem nevoie de a determina timpul cel mai potrivit pentru o acţiune sau alta, pentru un tratament sau altul şi în acest sens calendarul lunar ne poate ajuta foarte mult.

Spre exemplu, dacă trebuie să se stabilească data unei operaţii, ar trebui să se aleagă o perioadă cu luna în scădere şi aflată cu mult în afara semnului zodiacal care guvernează partea corpului asupra căruia urmează să se efectueze operaţia.

Atunci când luna este în scădere operaţiile au mai mari şanse de succes, vindecarea fiind mai rapidă şi rănile sângerând mai puţin. În perioada cu lună plină există pericolul de hemoragie.

De asemenea, în perioada de luna în descreştere şi mai ales în ultima săptămână, înainte de luna nouă, nu se începe absolut nimic, nici o activitate importantă, deoarece şansele de eşec sunt foarte mari. În această perioadă se continuă activităţile începute. În această săptămână nu este bine să se facă nunţi.

În cele ce urmează voi face câteva comentarii referitoare la cele patru faze prin care trece luna.

Luna în descreştere

Luna este în descreştere pe o perioada de 14 zile, trecând de la stadiul de lună plină la stadiul de lună nouă. În această perioadă, luna care este în descreştere dezintoxică, spală, elimină şi curăţă, iar energia pe care o primim scade constant timp de două săptămâni. Tot ce este legat de dezintoxicarea corpului este bine să se facă în aceasta perioadă căci are efect maxim. Spre exemplu, o cură cu infuzie de urzici care curăţă şi dezintoxică sângele are efect maxim dacă este făcută într-o perioadă cu luna în descreştere. Curăţenia, lustruirea şi spălarea făcute în această perioadă sunt mai eficiente şi cu mult mai puţine probleme.

Este o perioadă când este bine să se continue activităţile începute. Toate activităţile zilnice dificile care nu sunt legate de o dată fixă pot fi amânate până ce luna ajunge în scădere.

Masajele destinate relaxării, eliberării tensiunilor, trebuiesc făcute în această perioadă.

Luna nouă

În perioada de lună nouă capacitatea organismului de dezintoxicare maximă. O zi de post de fiecare dată când este luna nouă, înlătură bolile şi întăreşte sănătatea.

Ziua corespunzătoare pentru luna nouă este potrivită pentru a începe activităţi noi şi pentru dezvăţarea de obiceiuri proaste (fumat, cafea, alcool).

Simptomele de reacţie în timpul abstinenţei sunt mult mai slabe sau pot fi ţinute în frâu. Alegeţi deci ca punct de pornire pentru o viaţă nouă o zi cu lună nouă.

Luna în creştere

Luna în creştere aprovizionează, planifică, absoarbe, dezvoltă, atrage şi stochează energie. Ea dă putere şi regenerează. Forţa este cu atât mai mare cu cât luna plină este mai aproape.

În această perioadă tot ceea ce faceţi pentru a întări şi dezvolta corpul şi organele, pentru a va fortifica în general este mai eficient decât în perioada cu luna în descreştere. Corpul absoarbe şi pentru aceeaşi cantitate de mâncare câştigă mult mai uşor în greutate în această perioadă.

Să nu uităm că metodele de fortificare sunt eficiente după ce în prealabil organismul a fost dezintoxicat.

Mineralele şi vitaminele sunt absorbite mult mai rapid în această perioadă, şi sunt mai eficiente. La fel se întâmplă cu orice substanţe vindecătoare, ele sunt mult mai bine absorbite şi efectul lor creste.

Masajul pentru regenerare şi întărire se face în această perioadă.

Retenţia de lichide în corp şi în picioare este mult mai puternică iar eliminarea lor este mult mai dificilă.

Toate otrăvurile au un efect mult mai puternic în perioada când luna este în creştere.

Cu cât faza de lună plină este mai aproape, cu atât şansele de reuşită ale operaţiilor scad, vindecările sunt mai lente şi şansa rămânerii cicatricilor este mai pronunţată.

În această perioadă este bine să vă faceţi planuri şi este bine să începeţi toate activităţile importante (proiecte, afaceri, călătorii, căsătorie).

Unghiile încarnate trebuie tăiate sau ajustate întotdeauna când luna este în creştere. Dacă sunt tăiate când luna descreşte ele vor creste la loc tot strâmbe.

Luna plină

În aceasta zi corespunzătoare lunii pline, apa se acumulează repede în ţesuturi, iar ţesutul muscular devine slab. Procesul de vindecare după operaţii este în perioada cea mai puţin favorabilă, iar rănile sângerează mai mult. În această zi se fac numai operaţii de urgenţă, celelalte fiind evitate.

Vaccinările nu trebuie făcute în cele trei zile dinaintea lunii pline şi cu atât mai puţin în ziua cu lună plină. Copii vaccinaţi trebuie trataţi ca şi când ar fi în convalescenţă.

Petrecând cam două trei zile în fiecare dintre cele douăsprezece zodii luna ne influenţează cu diferite forţe.

Tot cea ce se face pentru bunăstarea părţilor din corp şi organelor guvernate de semnul zodiacal prin care trece luna într-un anumit moment este cel puţin de două ori mai eficient şi folositor (cu excepţia operaţiilor chirurgicale în acele regiuni). Exemplu ar fi masajul zonelor sensibile ale picioarelor când luna este în zodia Peşti.

Tot ceea ce aduce o povară sau o greutate asupra acelor organe şi părţi ale corpului patronate de semnul zodiacal prin care trece luna într-un anumit moment are efecte nefavorabile care pot fi şi distrugătoare. Aşa ar fi o răceală în zona gatului când luna este în zodia taurului.

Dacă luna care trece printr-un anumit semn zodiacal este în creştere, toate măsurile luate pentru hrănirea şi întărirea regiunii corpului patronate de zodia respectivă sunt mult mai eficiente decât dacă luna ar fi în scădere.

Dacă luna este în scădere, atunci toate masurile de dezintoxicare şi purificare a zonei respective sunt mai eficiente decât dacă luna ar fi în creştere.

Îngrijirea unghiilor: aceste activităţi sunt potrivite a se petrece în zilele capricornului şi sunt contraindicate a se petrece în zilele corespunzătoare zodiilor peşti şi gemeni. Momentele cele mai potrivite pentru îngrijirea, tăierea şi pilirea unghiilor sunt în ziua de vineri după apusul soarelui. Sâmbăta este ziua cea mai nepotrivită pentru acest scop.

Îngrijirea parului: o persoană cu probleme legate de păr trebuie să se tundă în timp ce luna se găseşte în fecioară, deoarece coafura şi tunsoarea vor rezista mai mult. Permanentul este bine deasemeni să-l faceţi în fecioară căci în leu iese prea creţ.

Iată doar câteva comentarii referitoare la felul în care luna prin mişcarea ei ne poate influenţa viaţa.

Ce influenţă au astrele în operaţiile chirurgicale?

Este o anumită zi, un moment bun pentru o operaţie chirurgicală?

Mersul planetelor are influenţă majoră asupra stării de sănătate, dar şi asupra efectelor anumitor intervenţii medicale asupra organismului: tratamente, operaţii, analize, consultaţii.

Se vor evita intervenţiile chirurgicale în următoarele cazuri astrologice particulare:

NU se operează niciodată când Luna tranzitează semnul corespunzător organului operat. De exemplu nu se operează de ficat când Luna traversează zodia Fecioarei sau de amigdale când Luna traversează zodia Taurului.

NU se operează niciodată în ziua care corespunde organului bolnav. De exemplu nu se va opera de splină într-o duminică sau de rinichi într-o vineri.

NU se operează atunci când Soarele se află în semnul opus organului operat sau în cuadratură cu acesta. De exemplu suntem în zodia Berbecului. Zodia opusă este Balanţa, care guvernează, printre altele, rinichii. Nu va veţi opera de rinichi când Soarele se află în zodia Berbecului. Un alt exemplu: trebuie făcută o operaţie de prostată. Zodia care guvernează prostata este Scorpionul. Zodiile în cuadratură sunt zodiile aflate la trei semne diferente faţă de Scorpion. Deci nu se va face o operaţie de prostată în zodiile Leului sau Vărsătorului. Se va aştepta până Soarele va ieşi din aceste zodii.

NU se operează atunci când Soarele în tranzit este în disonanţă cu planeta natală corespunzând organului operat. Pentru aceasta trebuie să aveţi cunoştinţe serioase de astrologie, printre care poziţiile planetelor în horoscopul personal, deci în momentul naşterii dv, precum şi poziţia Soarelui (dată de zodia în care vă aflaţi în momentul operaţiei). De exemplu: dacă Soarele în tranzit (deci actual) se află în opoziţie sau cuadratură cu Saturn natal (deci din astrograma personală) se vor evita operaţiile organelor guvernate de Saturn.

NU se operează atunci când planeta ce guvernează organul operat se află în tranzit disonant cu Soarele. De exemplu: dacă Luna în tranzit (poziţia sa actuală) se află în cuadratură sau opoziţie cu Soarele în tranzit (poziţia sa actuală), se vor evita operaţiile la stomac, esofag, vezică etc.

NU se operează atunci când planeta în tranzit este în disonanţă cu poziţia sa natală. De exemplu: dacă Saturn în tranzit (poziţia sa actuală) se află în cuadratură sau opoziţie cu Saturn natal (poziţia sa la naştere) se vor evita operaţiile de piele, genunchi, oase, dinţi, vezică biliară etc.

NU se fac operaţii ce necesită tăiere şi apoi recuperare (creştere) atunci când Luna este în descreştere (inclusiv tăierea parului).

NU se începe o cură de slăbire când e luna în creştere. Rezultatele sunt mult mai bune când Luna e în descreştere (între Lună Plină şi Luna Nouă).

Lecţia de astrologie : fazele lunii şi sănătatea

Într-o lună calendaristică Luna parcurge întreg cercul zodiacal, iar efectele sunt diferite în funcţie de zodia pe care o tranzitează şi de fazele lunii. De la faza de lună nouă sau Crai Nou care se produce când Luna se află în aceeaşi zodie cu Soarele şi în conjuncţie (suprapunere) cu el, până la faza de lună plină când Luna se află în opoziţie cu Soarele la 180 grade), Luna mai trece şi prin cele două pătrare, fiecare dintre faze durând cam o săptămână. Majoritatea dintre noi am observat în faza de lună plină o stare de nervozitate, insomnii, nelinişte. Specialiştii au remarcat că atunci au loc cele mai multe crime sau acte antisociale. Tot la lună plină efectele mareelor sunt mai puternice. Acestea sunt efectele vizibile ale lunii asupra naturii. Există însă şi efecte mai puţin vizibile, dar care pot fi observate dacă suntem mai atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru.

      Fiecare dintre semnele zodiacale patronează anumite organe ale corpului nostru şi anume:

Berbecul patronează capul, ochii, urechile, dinţii şi este influenţat de o hiperactivitate a glandelor suprarenale.

Taurul patronează ceafa, gâtul şi este sub influenţa hipofizei. În plus, la femei pot apare boli ale ovarelor.

Gemenii patronează braţele, umerii, partea de sus a pieptului. Sunt influenţaţi de suprarenale şi de lobul anterior al hipofizei.

Leul guvernează inima şi şira spinării şi este sub influenţa glandei tiroide şi a lobului anterior al hipofizei.

Fecioara guvernează ficatul, plexul solar, intestinele şi asimilarea alimentelor. Este sub influenţa lobului anterior al hipofizei şi a tiroidei.

Balanţa patronează rinichii, fierea, căile urinare şi căile biliare şi este sub influenţa lobului posterior al hipofizei, iar la unii nativi acţiunea timusului nu dispare după pubertate.

Scorpionul patronează organele sexuale masculine şi feminine şi organele de excreţie. Glandular este influenţat de tiroidă.

Săgetătorul patronează coapsele iar glandular predomină influenţa tiroidei.

Capricornul guvernează genunchii, pielea, sistemul osos şi favorizează stările de autointoxicaţie cronică.

Vărsătorul guvernează pulpele şi fluierele picioarelor.

Peştii guvernează tălpile picioarelor, sângele în general, sistemul limfatic.

În plus, zodiile de foc patronează organele de simţ, zodiile de pământ patronează circulaţia sângelui, zodiile de aer patronează sistemul endocrin iar zodiile de apă patronează sistemul nervos.

Un proverb afgan spune: „chiar şi o ceaşcă de ceai va cere un răspuns de la tine dacă o bei „. La fel şi tratamentele vor cere şi vor primi răspunsuri de la organism, de aceea este bine să ştim momentele optime în care efectele sunt maxime.

Tot ce se face pentru starea de sănătate a acelor organe şi zone ale corpului care sunt guvernate de semnul zodiacal prin care trece Luna la un moment dat, va avea un efect mult mai mare decât în alte perioade. Excepţie fac operaţiile pentru că, deşi aparent sunt pentru îmbunătăţirea stării de sănătate, ele provoacă un şoc puternic al organismului, o agresiune puternică, iar aceasta va avea efect devastator care va slăbi organismul, chiar dacă nu se va observa imediat.

Operaţiile nu sunt recomandate nici când Luna este în creştere şi, mai ales, dacă este lună plină, pentru că fluxul sangvin este puternic iar operaţiile se vindecă mult mai greu. Operaţiile făcute pe lună nouă se vindecă mai repede pentru că fluxul sângelui este mai slab. Au efect amplificat şi agresiunile asupra organismului: alimentaţia prea bogată în grăsimi sau dulciuri, medicamentele luate la întâmplare, fără a consulta medicul, supărările.

Pe lună nouă organismul se dezintoxică şi poate fi ajutat prin ceaiuri, post parţial sau post negru, cure de fructe sau de zarzavaturi. Pe lună plină organismul asimilează mai uşor, dar şi medicamentele au efecte mai puternice.

 

Cursuri ASTROLOGIA ȘI SĂNĂTATEA

,

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *