HEPATITA – Terapia REIKI

 

 

„Hepatita este o boală infecțioasă de natură virală, microbiană sau toxică a ficatului care constă în distrugerea celulelor hepatice.”

Hepatita nu este o boală „luată” întâmplător.

Entitatea bolii se instalează în corp prin rezonanță cu acest duh.

Această entitate, inițial,  stă la o mai mică sau mare distanță de corpul fizic până când prin greșeli spirituale se creează breșa care îi permite să se instaleze în ficat.

Hepatita indică un conflict interior  între suflet și minte, sentimente de furie, criticism, mânie. Un pas important spre vindecare o constituie conștientizarea acestor sentimente.

Ficatul are legatură cu evaluarea și judecata, cu masura, proporția sau excesul. Problemele ficatatului pot fi cauzate de mânie îndreptată împotriva propriei persoane, de criticism și aprecieri dure la adresa celor apropiaţi, de stres. Stresul de orice natură are un efect negativ asupra ficatului.

Supărările, furia, nemulțumirea blochează meridianul ficatului, și chakra ficatului iar energia negativă a acestor sentimente scade lumina din organul energetic al ficatului ceea ce permite entităților negative ale hepatitei să se instaleze în ficat și să atragă situații care duc la infestarea persoanei respective.

Ficatul este organ yin și fiind situat pe partea dreaptă cauzele spirituale țin de energia yang. Dezechilibrul este al energiei yang. De exemplu, femeile pot fii supărate pe bărbați și această supărare crează probleme pe partea dreaptă a corpului.

Depresivii cronici, cei care nu-și doresc să trăiască, pot face hepatită autoimună (fără existența virusului).

Hepatita reprezintă rezistența la schimbare. Refuzul de a vedea limpede, de a discerne, de a lua hotărâri. Hepatita este avetismentul și mesajul spiritului că este nevoie de noi tipare de gândire.

O altă cauză ar putea fi că un strămoș care își ia energie din ficatul persoanei.

Imunitatea trebuie crescută.

DH (Lumina interioară) este bine să fie peste 54%.

Trebuie identificată nemulțumirea persoanei (supărare pe… partener, familie, sex, țară,  casă, loc, servici, etc.) pentru a o ajuta să conștientize ce trebuie să rezolve și să elimine.

Iertarea înseamnă a uita răul care ni s-a făcut, astfel se elimină informația care a creat energia negativă (supărarea). Iertarea ajută procesul vindecării. A ține minte înseamnă a menține în structuri informații negative, distructive.

Se poate măsura și integritatea structurii organului, funcționarea timusului, cât se iubește pe sine și cât iubește viața persoana.

Bolile ficatului pot afecta mușchi, nervi, ochi, oase, tendoanele, sistemul emoțional.

TERAPIE:

Se activează CKR+SHK pe toți centrii energetici și se face împământarea pacientului.

Cu palmele activate se dă Lumină ficatului folosind algoritmul pentru anihilarea câmpului vital al agenților patogeni și eliminarea lor pe căi naturale, nedureroase, nedureroase, neobliterante, neinfecțioase….

Se dă lumină splinei cu intenția de a mări imunitatea corpului.

Imaginați-vă meridianul ficatului ca un tub, dați-i Lumină cu intenția de a-l curăța, debloca, fortifica suficient.

Se cere Flacăra violet-argintie în palme și se curăță. Virușii nu rezistă la vibrația ei.

Se activează SHK pe ficat și se scoate energia negativă prin Chirurgia de lumină. Nu uitați să deschideți Sursa de Lumină în care să aruncați energia negativă scoasă!

Se poate trimite steaua tetraedică (micșorată la nivel de micron) să distrugă în ritmul optim, pentru pacient, membrana virusului hepatitei (B, C…).

Activați ZONAR+HALU, RAMA pe ficat pentru refacerea structurii lui. Activați HARTH și dați intenția de a reface matricea:  „Doamne, te rog, pune  în acest organ/ficat toată informația, specifică, necesară și suficientă refacerii și vindecării lui. Mulțumesc!”

Se pot folosi energiile MAHATMA, SHAMBALA, CONȘTIINȚA HRISTICĂ.

Se poate reface sufletul pacientului. Dacă este îngăduit, se cere de la Dumnezeu, în palme, suflet limpede curat, strălucitor și când se simte în palme și se implementează în structurile clientului/ pacientului. Se pot face 99 de Cruci pentru a aduce sufletul de unde l-a lăsat, pierdut, de unde i s-a luat, se curăță de energii și programe negative și se implementează.

(Se activează CKR+SHK pe toți centrii energetici și) se face tratamentul standard. Pe ficat se poate activa, în plus, Motor-Zanon.

Se poate introduce energetic, ficatul, în Floarea vieții.

Se poate folosi Halu cu intenția de a vindeca trecutul, pentru a nu da vina pe alții, etc. SHK pentru vindecare emoțională. Shanti pentru pace interioară. Merkafakalishma pentru a șterge informațiile negative din celule și pentru a reface structura ficatului.

Se poate folosi Algoritmul general de curățare sau atunci când dați lumină spuneți algoritmul: „Cu Lumina și Iubirea Sfintei Treimi care curge prin plamele mele se anihilează toate ENM-urile, ECM-urile, ESCM-urile, Sbanurile (structurile adăugate malefic) și toate energiile, informațiile și amprentele lor malefice, iar SN-ul lor să meargă la Dumnezeu. Amin!”

Se pot face ședințe de acupunctură.

Se pot practica exerciții de Qi gong.

Se pot face exerciții de rotire a ochilor pentru a stimula qi-ul ficatului.

Masarea primei falange a arătătorului activează energia ficatului.

Spovedania elimină energia negativă creată de neiertare, furie, supărare, ură…. Se poate face Spovedania în triunghiul de Lumină descrisă într-un articol anterior.            ( https://clickspiritual.net/spovedania-in-triunghiul-de-lumina/ )

Bolnavul poate scrie ceea ce consideră că greșit și urmează să spovedească.

Poate să se roage, să postească, să facă pelerinaje, etc., pentru a-și crește vibrația.

Inițierile, constelațiile familiale, terapiile de grup, psihoterapia, terapiile prin sunet și/sau culoare îl pot ajuta să se vindece.

Bolnavul poate ține postul negru de duminică noaptea de la 12 până luni la 12 noaptea, consacrat Sfinților Arhangheli cu rugămintea de a a-l ajuta să se vindece. În acest timp se citește, cu 7 lumânări aprinse și așezate în linie, Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gabriel, Acatistul Sf. Arh. Rafael sau Acatistul tuturor Arhanghelilor. Teoretic în decursul celor 24 de ore de post negru este recomandat să se citească de 4 ori Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gabriel și/sau și Acatistul Sf. Arh. Rafael.

Odihna și un regim alimentar adecvat sunt foarte importante.

A se evita alimentele procesate, grase sau condimentate.

Se recomandă: carne de porc, vită, pui, pește în cantități moderate (fiartă sau la cuptor);  tofu, ghimbir, curmale, morcovi, roșii, țelină, mere, miere, ceapă și usturoi, pere, pepene verde, fasole, spanac, varză, semințe crude de floarea-soarelui, ceaiuri, lămâi, măsline, sfeclă.

Plante medicinale recomandate: cicoare, armurariu, sunătoare, cimbru, cimbrișor, lemnul Domnului, iedera, păpădie, rostopască, leuștean.

Afirmație: Caut, găsesc și împărtășesc pretutindeni iubirea, pacea și bucuria. Eu (nume de botez) sunt iubire, pace, bucurie, blândețe, acceptare, înțelegere/toleranță, armonie.

RUGĂCIUNE DE VINDECARE

Arhanghele Rafael te rog să mă ajuți să primesc și să dăruiesc iubirea, pacea și bucuria. Ajută-mă să văd și să împărtășesc pretutindeni iubire în jurul meu.

Ajută-mă să mă exprim cu bucurie, încredere și cu blândețe, să am încredere în mine, să mă stimez, să nu mai aștept aprobarea celorlalți pentru a mă simți fericit/ă și apreciat/ă.

Ajută-mă să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt, să am încredere în Dumnezeu, în mine și în cei din jurul meu.

Vindecă-mă de rănile trecutului, te rog.

Cu lumina ta verde smarald vindecătoare eliberează-mă de critici, dezamăgiri, supărări, frustrări și mânie și adu-mi în viața mea mulțumire de sine și starea de recunoștință pentru tot ceea ce am. Îți mulțumesc! Amin.

Uniune Spirituală

Daniela

, , ,

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *