Exerciţiul de sensibilizare a mâinii

  1. Pune-ţi limba pe cerul gurii, chiar în spatele palatului dur (încreţiturile dure din spatele dinţilor din faţă, de sus). Ţine-o în această poziţie pe parcursul întregului exerciţiu. Astfel se face legătura între cele două canele energetice majore ce trec prin faţa şi prin spatele corpului tău, canale de-a lungul cărora sunt localizate chakrele tale majore. De asemenea, îţi va spori sensibilitatea la energie.

  2. Respiră adânc şi încet, de patru ori. Inspiră şi expiră pe nas. Astfel vei reuşi să-ţi eliberezi mintea de orice gânduri şi să-i induci o stare de calm; în acelaşi timp îţi vei relaxa şi corpul.

  3. Rotaţii ale încheieturilor mâinii: întinde-ţi mâinile înainte, la înălţimea umerilor. Roteşte-ţi mâinile de la încheieturi, de 10 ori în sensul acelor de ceasornic şi de 10 ori în sensul invers acelor de ceasornic.

  4. Deschideri ale mâinilor: deschide şi închide palmele cu putere de 10 ori.

  5. Scuturări de coate şi de degete: începe prin a ţine mâinile pe lângă corp. Ridică pumnii până lângă umeri, ca şi cum ai ridica gantere. Spatele palmelor trebuie să fie spre în afară. Din poziţia respectivă, lasă-ţi repede mâinile în jos, deschizând palmele, ca şi cum ai da drumul ganterelor imaginare, iar apoi repetă mişcarea repede, de 10 ori. Ai grijă să nu-ţi întinzi prea tare braţele (în afara razei lor naturale de mişcare) sau să forţezi prea tare încheieturile. Mişcarea descrisă nu trebuie să doară.

  6. Întinde-ţi mâinile în faţă, cu palmele la o distanţă de 7-8 cm, îndreptate una spre cealaltă, ca şi cum ai fi gata să baţi din palme. Răsfiră-ţi degetele. Acum, cu degetul mare de la mâna dreaptă, apasă uşor pe centrul palmei stângi, preţ de câteva secunde. Repetă apoi mişcarea cu cealaltă mână, folosindu-ţi degetul mare stâng pentru a apăsa în palma dreaptă.

  7. Acum, ţine coatele apropiate de talie şi braţele întinse în faţă, paralel cu solul. Ţine mâinile relaxate, cu palmele îndreptate una spre cealaltă la o distanţă de 7-8 cm, ca şi cum ai fi gata să baţi din palme. Închide ochii. Păstrând distanţa dintre mâini, respiră încet şi concentrează-te uşor pe centrul fiecărei palme. Fă-o preţ de vreo 30 de secunde (fig. 1-4).

  8. Apoi, păstrând aceeaşi poziţie a mâinilor, a încheieturilor mâinii şi a coatelor, începe să-ţi îndepărtezi mâinile câţiva centimetri şi să le apropii din nou. Prefă-te că baţi din palme cu încetinitorul, dar nu lăsa mâinile să se atingă. Apropie-ţi palmele la 3-4 cm şi apoi depărtează-le încet una de cealaltă şi apropie-le din nou. Repetă mişcarea timp de vreo 30 de secunde. În scurt timp vei simţi o rezistenţă între palme, ca şi cum ai ţine un balon în mâini, sau palmele vor începe să te gâdile ori să te mănânce. Când vei simţi rezistenţă, căldură sau vibraţie în palme, nu e altceva decât energia ta, prana, forţa vitală ce înconjoară şi pătrunde în corpul tuturor fiinţelor vii.

Nu-ţi fă probleme dacă nu vei simţi energia de la prima încercare. În cazul în care nu simţi căldură sau nu te gâdilă în palme după ce ai făcut exerciţiul, opreşte-te câteva momente, respiră adânc de câteva ori, concentrează-te la palmele tale şi reia exerciţiul de la început. Nu va trece mult până vei simţi şi tu energia.

Exerciţiul 2 de sensibilizare a mâinilor

În timpul efectuării exerciţiului, stai relaxat în picioare.

  1. Pune-ţi limba pe cerul gurii.

  2. Fă câteva cicluri de respiraţie pranică pentru a-ţi limpezi şi linişti mintea şi pentru a-ţi relaxa corpul.

  3. Masează-ţi chakra inimii de câteva ori, cu două degete de la mâna cu care scanezi. Pentru cei mai mulţi, mâna cu care scanează este mâna dominantă. Chakra inimii este exact în mijlocul pieptului, chiar între sfârcuri. Deoarece inima este sediul sensibilităţii, masarea chakrei inimii îţi va ascuţi capacitatea de a simţi şi detecta energia subtilă.

  4. Rotiri ale încheieturilor de la mâini: întinde-ţi mâinile înainte, la înălţimea umerilor. Cu palmele deschise şi cu degetele relaxate, roteşte-ţi mâinile de la încheieturi de 10 ori în ambele direcţii: şi în sensul acelor de ceasornic, şi invers.

  5. Deschideri de palme: deschide-ţi şi închide-ţi palmele cu putere de 10 ori.

  6. Scuturări de coate şi de degete: începe cu braţele în lateral. Adu-ţi pumnii în dreptul umerilor, ca şi cum ai ridica o pereche de gantere. Dosul palmelor ar trebui să fie îndreptat în exterior. Din poziţia respectivă, lasă repede mâinile în jos.

  7. Fără a-ţi forţa coatele, deschide-ţi repede palmele când ajungi în jos, ca şi cum ai da drumul ganterelor, apoi repetă repede mişcarea de 10 ori.

  8. Cu degetul mare de la mâna dreaptă, apasă uşor în centrul palmei stângi, preţ de câteva secunde. Repetă apoi mişcarea cu cealaltă mână, folosind degetul mare de la mâna stângă pentru a apăsa în centrul palmei drepte.

  9. Ridică mâna dreaptă deasupra capului şi împinge în sus cu palma, ducând concomitent mâna stângă în jos şi apăsând cu palma (foto 5-a). Apasă în sus şi în jos câteva secunde, dar nu-ţi forţa muşchii.

  10. Inversează poziţia mâinilor, apăsând în sus cu palma stângă, iar în jos, cu palma dreaptă (foto 5-b).

  11. Repetă mişcările de împingere cu mâinile încă de două ori.

  12. Întinde-ţi mâinile în faţă, cu palmele îndreptate una spre cealaltă şi la o distanţă de circa 7,5 cm, ca şi cum ai fi gata să aplauzi. Ţine braţele întinse în faţă şi paralele cu solul. Mâinile să-ţi fie relaxate. Este aceeaşi postură pe care ai folosit-o la exerciţiul 1-A (fig. 1-4). Închide ochii. Păstrând distanţa dintre palme, respiră încet şi concentrează-te uşor pe centrul palmelor. Fă-o preţ de vreo 10 secunde.

  13. Pe urmă, menţinându-ţi poziţia mâinilor, încheieturilor şi coatelor, începe să-ţi apropii şi să-ţi depărtezi braţele la câţiva centimetri, mărind mai apoi, treptat, distanţa dintre ele. Fă-te că aplauzi cu încetinitorul, însă nu-ţi lăsa palmele să se atingă. Apropie-le la 4-6 cm, apoi depărtează-le la aproape un metru. Apoi apropie-le din nou. Repetă mişcarea până ce simţi prana între palme.

Nu-ţi fă griji dacă nu simţi nimic. Dacă nu ai o senzaţie de căldură, mâncărime sau gâdilătură după ce ai făcut exerciţiul o dată, opreşte-te câteva clipe, fă câteva cicluri de respiraţie pranică, concentrează-te din nou asupra palmelor şi fă exerciţiul încă o dată. Dacă pierzi contactul sau sensibilitatea, fă o pauză, mai fă exerciţii de respiraţie pranică sau încearcă exerciţiul 1 de sensibilizare a mâinilor. Nu va trece mult şi vei simţi energia.

„ Mâinile tale te pot vindecaˮ

,

Navigare în articol

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *