ELIBERĂRI, DEZLEGAREA DE FRICĂ

Identificaţi-vă frica, apoi spuneţi:
„Acum transmut această frică în luminăˮ imaginându-mi că o eliberez prin chakra coroanei şi o transform într-o explozie de luminiţe aurii. Mă iert, te iert, mulţumesc, te iubesc şi te eliberezˮ.

Eliberările le făceam şi le fac pe expir spunând: „Dezleg şi eliberez dintotdeauna frica de…/ gândul …./ supărarea pe…./ etc, etc.ˮ

Trebuie doar să vă urmăriţi continuu gândurile, emoţiile, cuvintele şi să nu lăsaţi nimic dizarmonic să nu fie eliberat pe expir.

Eu sunt dintotdeauna IUBIRE DIVINĂ, LUMINĂ, ARMONIE, PACE….MINTEA NELIMITATĂ A LUI DUMNEZEU, EU SUNT GHIDATĂ ÎNTOTDEAUNA DE SINELE MEU DIVIN.

Apoi, ar mai fi procesul iubirii de sine, în care după ce goleşti ceea ce era „umbreˮ din aura ta (dar posibil şi concomitent) înveţi să te iubeşti , accepţi şi respecţi aşa cum eşti. Te iei în braţe imaginar şi îţi spui: „…( prenumele) te iubesc infinit, exact aşa cum eşti, /. …( prenumele) te iubesc respect şi accept exact aşa cum eştiˮ. Şi o faci în momentele de relaxare, cât mai des posibil şi cu toată forţa, spunând rar cuvintele ca să se aşeze în fiecare celulă a corpului tău fizic. Fără iubirea de sine nu poate exista iubire adevărată de ceilalţi, ci doar o iubire ataşată, cu dependenţe şi suferinţe.

Eliberări:
-Eliberez toate bolile din mine
-Eliberez toate Energiile înţepenite din mine
-Eliberez toate Energiile de care nu mai am nevoie în această viaţă
-Eliberez toate Blocajele energetice din mine
-Eliberez toate Regretele trecutului
-Eliberez toate Legăturile karmice de la facere până acum
-Eliberez toate Suferinţele şi toate durerile
-Eliberez toate Fricile din mine
-Eliberez frica de viitor
-Eliberez frica de sărăcie
-Eliberez frica de boală
-Eliberez frica de moarte
-Eliberez frica de înălţime
-Eliberez frica de întuneric
-Eliberez frica de fenomene ale naturii
-Eliberez frica de apă şi înec
-Eliberez frica de oameni, public şi aglomeraţie
-Eliberez frica de a fi furat/ă, prădat/ă
-Eliberez frica de agresiune
-Eliberez frica de animale
-Eliberez frica de organe de control şi autorităţi
-Eliberez frica de singurătate
-Eliberez frica de examene
-Eliberez frica de energii malefice
-Eliberez frica de blesteme şi vrăji
-Eliberez frica de nou
-Eliberez frica de neputinţă şi sărăcie la bătrâneţe
-Eliberez frica de examene ale vieţii
-Eliberez frica de întâlniri
-Eliberez frica că nu fac faţă concurenţei
-Eliberez toate grijile
-Eliberez toate spaimele şi toate superstiile
-Eliberez toate emoţiile şi toate blocajele emoţionale
-Eliberez toate rănile trecute şi prezente
-Eliberez toate rezidurile
-Eliberez toată încăpăţânarea
-Eliberez toate orgoriile şi lipsurile
-Eliberez toate energiile înţepenite din mine şi din toate părţile corpului meu, din cap, din gât, din creier, din dinţi, din ochi, din urechi, din toate organele interne, din membrele superioare şi inferioare, din piele şi din toate celulele corpului meu.
-Eliberez toate stările de inferioritate şi victimă
-Eliberez toate stările de hipnoză şi sărăcie
-Eliberez toate energiile malefice şi toate răutăţile din mine
-Eliberez toate ataşamentele
-Eliberez toate blocajele care mă opresc să am credinţă în Divinitate, să am credinţă în mine, în tot ceea ce am de îndeplinit
-Eliberez toate fărădelegile şi tot desfrâul din mine
-Eliberez toate blestemele, toate făcăturile, toate legăturile, toate vrăjile, toate farmecele, toate magiile, toate ritualurile, toate gândurile negre, toată ura, toate agresiunile care s-au făcut asupra mea de la Facere până acum, în orice loc şi-n orice timp
-Eliberez toate sistemele de limitare din ultimele 3 reîncarnări
-Eliberez toate promisiunile, toate jurămintele, toate făgăduielile şi toate legămintele
-Eliberez toate insuccesle
-Eliberez toate minciunile, toate umilinţele
-Eliberez toate viciile
-Eliberez toate dezechilibrele din toate punctele de vedere
-Eliberez toată gelozia şi invidia
-Eliberez toate jurămintele de sărăcie pe care le-am făcut Divinităţii de la Facere până acum
-Eliberez tot zbuciumul din mine
-Eliberez toate blocajele pentru ca să mă împac cu mine însumi şi cu corpul meu
-Eliberez toate blocajele ca să accept totul, toate persoanele şi toate situaţiile care îmi vin în faţă
-Eliberez toate blocajele pentru a-mi activa total creierul şi A.D.N.-ul
-Eliberez toate Seminţiile Destinului
-Eliberez toate reţelele vechi din viaţă mea
-Eliberez toate blocajele pentru a deveni o fiinţă liberă şi independentă, armonioasă şi echilibrată, să trăiesc în bucurie, fericire şi abundenţă în deminitate şi împlinire totală
-Eliberez toate relaţiile nepotrivite din viaţa mea
-Eliberez toate legăturile de la Facere până acum cu toţi cei care i-am cunoscut în această viaţă (chiar dacă sunt decedaţi)
-Eliberez toate obstacolele pentru a ajunge eu însumi/însămi înger uman
-Eliberez toată teroarea din mine
-Eliberez toate obstacolele care mă blochează ca abundenţa financiară să între în viaţa mea
-Eliberez tot stresul
-Eliberez toată lenea, comoditatea, inacţiunea
-Eliberez toate blocajele pentru a avea o talie de vis
-Eliberez toate blocajele pentru a trăi în lux, confort şi elegantă, oriunde m-aş afla
-Eliberez toate blocajele pentru ca viaţă mea să fie o adevără sărbătoare în fiecare clipă a vieţii mele
-Eliberez toate limitele din mine
-Eliberez toate credinţele vechi
-Eliberez toate tainele deţinute de mine
-Eliberez toate blocajele care mă ţin sub orice formă în energia veche
-Eliberez toate regretele trecutului
-Eliberez toate măştile pe care le am şi care mă opresc să fiu cel/cea  adevărat/ă
-Eliberez toată tirania şi tot sadismul
-Eliberez toate dorinţele de a distruge şi de a face rău
-Eliberez toate bârfele din mine
-Eliberez toate abuzurile şi toate excesele din toate punctele de vedere
-Eliberez toată teama din mine, teama că-mi pierd slujba şi că nu o să mai am din ce să trăiesc eu şi familia mea
-Eliberez toată ruşinea şi jena din toate punctele de vedere
-Eliberez toate obiceiurile proaste şi comportamentele nedemne
-Eliberez toate blocajele pentru a-mi dezlega căsătoria şi a-mi întemeia o familie
-Eliberez toate kg în plus pe care le am şi toate cauzele care au dus la acumulrea acestora
-Eliberez toate blocajele pentru a depune pe mine kg care îmi lipsesc din greutatea corporală pentru a ajunge la greutatea normală, după varstă şi înălţime
-Eliberez toată starea de boală închipuită
-Eliberez toate blocajele pentru a fii sănătos, armonizat, vindecat şi echilibrat din toate punctele de vedere
-Eliberez toate blocajele pentru a avea o tărie şi putere ca să înfrunt absolut tot ceea ce îmi vine în viaţă
-Eliberez toată screloza şi toată lipsa de discernământ
-Eliberez toate blocajele minţii şi imposibilitatea de a memora, de a judeca, de a reţine tot ceea ce am studiat şi de a reda
-Eliberez toate plitiseala şi totala dezorientarea din mine
-Eliberez toată falsitatea din mine
-Eliberez teama de spaţii închise
-Eliberez toate depresiile şi toate atacurile de panică
-Eliberez dependenţa de anotimpuri
-Eliberez „boala vitezei” pe care o am în timpul conducerii autoturismului
-Eliberez lipsa de comunicare totală sau parţială
-Eliberez toate handicapurile pe care le am din toate punctele de vedere
-Eliberez toată teroarea şi toate energiile care mă terorizează
-Eliberez toate afecţiunile pe care le am şi toate lipsurile
-Eliberez toate cauzele şi toate blocajele şi absolut tot ceea ce mă opreşte să fiu eu însumi/însămi, să permit Lui Cristos Dumnezeu să fie în mine şi să-mi ofere totul, la cel mai înalt nivel posibil, binele cel mai înalt din toate punctele de vedere

Odată cu eliberările făcute, am scăpat pentru totdeauna de orice plată am avut de făcut, de orice durere şi suferinţă. S-a încheiat ciclul karmic, absolut nimic nu mai am de plătit nici în această viaţă, nici în vieţile în care voi mai veni aici pe Pământ.

, , ,

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *