Cuvântul sanscrit pentru plexul solar este manipura, tradus ca „bijuterie strălucitoare”.
PLEXUL SOLAR este considerat creierul abdominal. Următorul exerciţiu de respiraţie este menit să dezvolte acest creier.
Respiraţi normal şi regulat de câteva ori. Apoi inspiraţi şi ţineţi-vă respiraţia, pe plin, umflându-vă abdomenul (partea superioară a abdomenului, locul unde coastele încep să se separe).
Apoi, pe expiraţie, vă sugeţi abdomenul (în sus şi spre interior). Această mişcare în timpul respiraţiei, spre exterior pe inspiraţie şi spre interior pe expiraţie, se face de trei ori.
Respiraţi normal şi regulat de câteva ori, câteva secunde, apoi repetaţi acelaşi exerciţiu de câteva ori.
Acest exerciţiu nu trebuie să vă obosească.
Pe timpul mişcării abdomenului mental transmite-ţi un un mesaj Plexului Solar: trezeşte-te, dragul meu, activează-te echilibrat, am nevoie de atenţia ta şi de ajutorul tău.
Având acum atenţia lui, puteţi continua să vorbiţi minţii din Plexul Solar, într-un mod amical, familiar, ca unui apropiat, nu îi vorbiţi ca la ceva abstract. Îi puteţi cere să vindece probleme legate de sănătate, de funcţionarea anatomică a organelor, despre recăpătarea puterii personale sau de gestionarea emoţiilor negative.
„Dragul meu Plexule Solar, minte instictuală, eu mintea gânditoare îţi mulţumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine şi îţi spun: ascultă-mă! Hai să lucrăm împreună pentru acelaşi scop, să colaborăm pentru o viaţă mai frumoasă, pentru sănătate fizică, mentală şi spirituală! Eu îţi promit că voi fi atent/ă la toate mesajele pe care mi le vei trimite. Te rog să păstrezi toate organele în stare perfectă de funcţionare (dacă este nevoie, puteţi menţiona care organ vă supără). Te rog să mă ajuţi să îmi pot stăpânii emoţiile negative (enumeraţi emoţiile negative şi motivele pentru care nu le doriţi.).”
De exemplu îi puteţi cere curaj.
Voi reaminti pe scurt câteva caracteristici ale plexului solar:
PLEXUL SOLAR sau chakra MANIPURA guvernează: voinţa, încrederea în sine, spontaneitatea, egoul, individualitatea, ambiţia, afirmarea de sine, capacitatea de conducător, starea de libertate lăuntrică, expansivitatea, puterea, curajul, pasionalitatea, optimismul, stăpânirea de sine (autocontrolul), inteligenţa necesară unei integrări eficiente în societate.
Aici se află centrul personalităţii.
Calităţile oferite de plexul solar atunci când este armonizat, echilibrat energetic: încrederea în forţele proprii (în sine), afirmarea propriei personalităţi, magnetism, individualitate bine conturată, capacitatea de a respecta voinţa, sentimentele şi caracterul altor oameni, capacitatea naturală de a însuşi experienţe, sentimente, dorinţe, recunoscându-le rolul în dezvoltarea personală şi integrându-le în propria personalitate, hotărâre, tenacitate, simţul onoarei, spontaneitate, dinamism şi manifest lăuntric, acţiune, bună dispoziţie, umor, spirit de aventură, voinţă mărită, asimilare corectă a hranei (metabolism bun), rezistenţă la durere, nivel energetic crescut, puterea de a lucra mult fără a obosi repede, capacitatea de a fi un bun lider, generozitate, uşurinţă în a comunica cu ceilalţi.
Plexul solar guvernează funcţiile sistemului digestiv, stomacul, splina, vezica biliară, ficatul, sistemul nervos vegetativ, secreţia endocrină a pancreasului.
Perturbările energetice: grandomanie, despotism, scăderea memoriei, lipsa de încredere în forţele proprii, orgoliu, vanitate, nervozitate neputincioasă, lipsa de autocontrol, impulsivitate, agresivitate, irascibilitate, lipsa de respect pentru alte persoane sau propria persoană, supunere excesivă, laşitate, dependenţă, incapacitate de a lua decizii, preocuparea exacerbată de a controla şi de a exercita puterea de dominaţie asupra altor persoane, tendinţa de a controla lumea lăuntrică şi cea exterioară recurgând la forţă şi la presiuni, tendinţa de a controla situaţiile prin hiperactivitate, tendinţa de a bloca manifestarea sentimentelor.
Probleme de sănătate care pot aparărea datorită dezechilibrelor pe termen îndelungat la acest nivelul: digerarea cu dificultate a alimentelor, metabolism scăzut, anorexie sau bulimie, greaţă, afecţiuni ale stomacului şi duodenului precum (indigestii, gastrită, gastro-enterită, ulcer gastric şi duodenal, afecţiuni ale pancreasului ca diabetul, hipoglicemia, pancreatita, afecţiuni ale splinei, afecţiuni hepato-biliare (hepatită, ciroză, diskinezie biliară, calculi biliari, apendicită), tulburări de vedere (miopie, hipermetropie, astigmatism, glaucom, cataractă, exoftalmie, cheratită), etc.
Pentru ca plexul solar să fie deschis şi echilibrat, lăsând astfel lumina să pătrundă tot mai mult în viaţa personală, ar trebui ca sentimentele dorinţele şi experienţele de viaţă acumulate, să fie acceptate şi integrate.
Prin această integrare lumina galbenă a înţelegerii intelectuale ce pătrunde în cea de-a treia chakra, se transformă treptat în lumina aurie a înţelepciunii şi a plenitudinii.
Se ştie că se pot prelua vibraţiile negative ale altor oameni. Atunci când lumina interioară va deveni puternică, va radia cu forţă spre exterior şi va înconjura fiinţa ca o manta protectoare, vibraţiile negative nu vor mai fi preluate.