
Căsătoria e un legământ sacru făcut în fața lui Dumnezeu. Căsătoria este considerată un act unic şi irepetabil, care este rupt doar de moartea unuia dintre soţi (cf. Romani 7:2-3). Domnul Iisus a îngăduit doar un singur motiv pentru divorț, aceasta fiind adulterul. În cadrul Bisericii Ortodoxe se acceptă oficializarea altei cununii religioase văduvilor, după ce au obţinut desfacerea primei cununii religioase.
În cazul divorțului, oamenii chiar dacă sunt despărțiți prin lege, în plan spiritual rămân uniți prin legămintele făcute în momentul căsătoriei.
Aceste legăminte trebuie desfăcute. I se cere Lui Dumnezeu iertare pentru încălcarea acestor legămintele, I se cere anularea acelor legăminte. Singurul care poate anula legămintele făcute în fața Lui este Bunul Dumnezeu. O viață nouă începe ruperea completă de cea veche.
„Dezlegarea cununiei după divorţ este importantă pentru a dezlega legătura duhovnicească pusă la săvârşirea cununiei.”
Există ritualuri bisericesti de anulare a cununiei, deși „ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat. 19, 6), și după cum spune Sf. Ap. Pavel: „legatu-te-ai cu femeia, nu căuta desparțirea” (I Cor. 7, 27) și apoi: „celor căsătoriți, nu eu, ci Dumnezeu le poruncește: femeia să nu se despartă de bărbat” (I Cor. 7, 10).
Următoarele cununii religioase sunt de fapt binecuvântări, nu se face întregul ritual al cununiei.
Religie
Navigare în articole
admin
Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala.....
Grand Minister (Melchizedek).
Eu a si dori anularea casatoriei religioase dat fiind ca sunt divortata de 28 de ani ..
Si pentru a avea o alta casatorie religioasa c’è trebuie sa fac
Multumesc
Teoretic religios nu se poate dar sunt preoti care fac o dezlegare. Puteti avea o alta cununie religioasa chiar daca ati mai fost cununata religios dar vi se citeste doar jumatate de cununie, adica logodna ceea ce inseamna o binecuvantare a relatiei.
https://clickspiritual.net/divortul-energetic/