Pe o sticlă, vom pune o etichetă pe care desenăm simbolul şi vom scrie sub simbol CHO KU REI, dedesupt vom scrie: „APĂ ENERGETIZATĂ CU REIKI”.
Pentru a ne crea propria noastră apă Reiki, avem nevoie de două lucruri: un recipient pt apă, şi de o etichetă sau două. Nu contează dimensiunea recipientului, poate fi de un litru, ¾ litru, de doi litri sau mai mare.
Simbol CHO KU REI și cuvântul REIKI dau putere ca energia să se manifeste.
Crearea apei energetizate la domiciliu este foarte importantă, deoarece această apă poate da rezultate foarte bune la nivel personal și de vindecare. Această apă poate fi folosită nu numai pentru beneficiul personal, pentru vindecare ca un medicament preventiv sau revigorant, dar şi pentru plante, animale și alţi oameni.
Se poate folosi, pentru a purifica cu energia Reiki, apă îmbuteliată din magazine sau apă de la robinet.
Se invocă sprijinul divin pentru sesiunea Reiki pe care urmează să o facem.
Se fac trei respirații adânci pentru a intra în starea de relaxare, se desenează pe palme cu degetele sau cu degetul mijlociu un CHO KU REI (fig 1) și se implementează în palme.
Se pune atenţia pe chakra inimii şi se vizualizează ca fiind plină de lumină, energie şi viață.
Timp de cel puțin 30 de secunde, chiar un minut, în stare de meditație, se vizualizează CHO KU REI luminos și cum apa se încarcă cu lumina și energia revărsată de simbol.
Ambele mâini în apropierea sticlei sau paharului, dar nu o atingem (fig. 2 și 3), se trimite de la inimă energii mentale în palme și apoi împingem prin respirație energiile în recipientul cu apă sau în paharul cu apă și trebuie să vadem mental că apa devine aurie umplută cu energie luminoasă.
Pe fiecare inhalare se colecteză energia Reiki nelimitat în inimă, și pe expir se împinge energia în sticlă. Se practică în acest mod cel puțin 3 minute, pentru a crea apa energetizată cu energie Reiki.
Când terminăm sesiunea Reiki de încărcare şi energizare a apei, mulțumim Tatălui Ceresc, tuturor Ierarhiilor Cereşti și tuturor Entităților de Lumină prezente, pentru susţinerea în tipul acestei sesiuni Reiki.
Dacă nu vom fi canal, nu vom cere, și nici nu L-am pune pe Dumnezeu în centrul acțiunilor noastre, atunci trimitem și dăm din energii proprii, astfel energia este limitată și ne putem epuiza dacă nu vom ști cum să ne energizăm.
Important de știut despre acestă apă REIKI.
METODE DE FOLOSIRE
1 Dacă o persoană vrea să folosească apa pentru vindecarea propriei boli, după ce a fost alimentată cu energie apa Reiki, v-a implementa și algoritmul sau intenția că apa are puterea și potențialul de a vindeca starea sau boala sa.
2 Se afirmă că apa este pentru vindecare, în general.
3 Este indicat să nu bea direct din sticlă, ci să fie turnată într-un pahar. Se recomandă ca această sticlă să fie întotdeauna plină cu apă. Când este un sfert din apa Reiki în sticlă, se umple din nou cu apă proaspătă, astfel încât noua apă care intră în contact cu apa Reiki, devine, la rândul său apă Reiki.
4 Se recomandă ca înainte de a bea apă, să fiţi 2 – 3 secunde în meditație, sau să se spună o rugăciune sau o mantra scurtă, recitată de trei ori. Eu folosesc: „Doame Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine… nume”. Se poate canaliza atenția asupra a ceea ce trebuie să vindece în corp, apa Reiki. (Opţional, înainte de a bea, se ține sticla în mâini și, în meditație, și se poate percepe că se trimite Reiki.
Noii iniţiaţi în Reiki, în cele 21 de zile, înainte de autotratament, pot bea un pahar de apă încărcată de maestrul lor. Dar înainte de a bea sunt rugați să intre în meditaţie 30 sau 60 de secunde, să se gândească la boala de care suferă sau cum să acționeze apa în interiorul corpului lor. Folosirea apei timp de 21 de zile inițiază un proces de vindecare și evoluție, mai ales dacă se continuă această practică a apei Reiki.
5 Dacă ne amintim de această apă REIKI în timpul zilei, timp de câteva secunde putem trimite gânduri și sentimente precum bucurie, iubire, sănătate, acesta va încărca prin telepatie, de la distanță, apa cu noua energie.
6 Se poate adăuga în cada de baie un pahar de apă Reiki.
7 Se poate spăla fața, de câte ori doriți pe zi, dimineața, la prânz și seara…
8 Se pot uda plantele sau să se adape animalele de companie.
9 Se poate adăuga în apa de gătit.
10. O persoană nervoasă, zgomotoasă, se poate liniști, dacă bea apa Reiki.
Ştim că în corpul nostru este mai mult de 70% apă, apa Reiki poate aduce vibraţii înalte, emoţionale și mentale.
Posibilităţile de utilizare sunt nelimitate, folosiţi-vă imaginaţia!
Apa tratată cu iubire, cu Reiki, binecuvântare și impregnată cu sentimente bune și muzică bună, mantre sau rugăciuni, anulează și elimină vibrațiile rele care pot fi depozitate în mod accidental în apă, inclusiv microbii.