Cei şapte centrii subtili de forţă – CHAKRA-ele în tradiţia yoghină

     În limba sanskrita, „chakra” înseamnă „roata”, „cerc”. „Chat Chakras” semnifică cele şase chakre sau focare de forţă, care se găsesc localizate în zona trunchiului, gâtului şi capului, pe linia mediană. Al şaptelea focar energetic se afla situat în zona creştetului capului şi reprezintă de fapt mai mult decât o chakra, fiind centrul suprem de integrare al întregii fiinţe.

Aceşti şapte centrii de forţă sunt situaţi fiecare la un centimetru în afară corpului fizic, iar cel de-al şaptelea, care nu este propriu-zis o chakra, ci un centru suprem de legătură cu Dumnezeu, se afla deasupra vârfului capului (Shahasrara).

Chakrele sunt puncte focar de întâlnire şi interpenetrare a fizicului cu psihicul, mentalul şi cauzalul.

Din fiecare chakra radiază un anumit număr de canale energetice („nadi”) cunoscute în tradiţia yoghină sub numele de petale sau spiţe energetice.

Clarvăzătorii, care se ştie că sunt capabili să vadă corpul astral al celorlalţi, descriu adeseori chakrele ca nişte focare de lumină subtilă distinct colorate care au un număr diferit de petale (canale energetice), care pornesc dintr-un punct central.

Vom prezenta în continuare, precum şi în articolele viitoare caracteristicile celor şapte centri de forţă, aşa cum sunt ei prezentaţi în cadrul ştiinţei Yoga.

Muladhara Chakra

Primul centru de forţă Muladhara Chakra are ca proiecţie în corpul fizic zona dintre anus şi sex.

Pentru clarvăzători el apare ca o floare de lotus cu 4 petale sau canale energetice situate în afară corpului fizic prin care se recepţionează şi se emit 4 tipuri distincte de energie.

Centrul rădăcină, cum mai este numit Muladhara Chakra, reprezintă conştiinţa limitată a fiinţei condiţionate, priză fiinţei asupra existenţei concrete terestre sau fizice, ocrotire, hrana, voinţa de a supravieţui, controlează instinctul de conservare, starea de sănătate lăuntrică, încredere în sine la nivelul fizic, dorinţa de acumulări materiale şi confort.

Acest centru de forţă dizarmonios energizat sau activat în aspectele sale grosiere determina un comportament anormal şi stări negative cum, ar fi: lăcomie, avariţie, ataşament, posesivitate, egoism acerb, somn greu şi prelungit, lene, inerţie, încetinirea proceselor mentale etc.

Funcţia fizică a centrului rădăcina este aceea de excreţie şi are ca zonă de proiecţie anusul, intestinul gros, controlează sistemul imunitar şi ţesutul adipos (grăsimea). Determină în corp sinteza hormonilor gonadici. Prin procesul de rezonanţă aceasta chakra ne pune în rezonanţă cu energiile subtile ale pământului, care au vibraţia cea mai lentă, comparativ cu energiile subtile cu care venim în contact subtil prin focalizarea fermă a puterii de concentrare la nivelul celorlalţi centrii de forţă. Organul de simţ corespondent este nasul, iar simţul specific este mirosul.

Swadhisthana Chakra

Muladhara chakra acţionează sinergic cu Swadisthana Chakra, care este cel de-al doilea focar energetic plasat în plan subtil la trei degete deasupra bazei superioare de inserţie a penisului la bărbat şi la trei degete deasupra clitorisului la femeie. Acest focar energetic coordonează în corpul fizic activitatea plexului nervos lombar şi secreţia glandelor supra renale. Este prezentat simbolic printr-o floare de lotus cu 6 petale sau spiţe energetice, prin care sunt recepţionate şi emise 6 tipuri distincte de energie specifice acestui centru de forţă.

Swadisthana Chakra reprezintă conştiinţa senzuală, erotismul, imaginaţia şi simbolizează conştiinţa potenţialului creator.

Din punct de vedere psihic acest focar subtil controlează dorinţa nestăvilită, imaginaţia exuberantă şi debordantă, halucinaţiile, instinctualitatea, libidoul, sublimare energiei sexuale potenţiale, dorinţa realizării unei familii, mimetismul social, capacitatea de integrare armonioasă a fiinţei în ambianţa socială în care îşi desfăşoară activitatea.

Activarea energetică suficient de intensă a acestui centru face că organismul să asimileze uşor şi optim substanţele nutritive ingerate, totodată asigura activitatea armonioasă a aparatului genital atât la bărbat cât şi la femeie şi asigură funcţia procreativă a speciei umane.

Alături de celelalte funcţii ale sale Swadhisthana chakra conferă controlul asupra sistemului circulator şi limfatic, asupra secreţiei menstruale, ejaculării, secreţiei lactate în perioada sarcinei, salivei, urinei, spermei, secreţiilor vaginale apărute în timpul contactului sexual şi lichidului de lubrifiere atât la bărbat cât şi la femeie.

Organul de simţ, corespondent lui Swdhisthana Chakra este limba iar simţul corelat cu energia acestui focar este gustul.

Manipura Chakra

Acest centru de forţă subtil este situat aprozimativ la 2 degete distanţă sub ombilic şi este reprezentat simbolic printr-o floare de lotus cu 10 petale sau 10 canale energetice prin care se recepţionează şi se emit 10 tipuri distincte de enrgie conexe cu energia de „foc” specifică lui Manipura chakra. Această energie determina expansiunea conştiinţei, puterea voinţei fiinţei, pasionalitatea şi dinamismul atât lăuntric cât şi manifest.

Manipura Chakra amplifică din punct de vedere psihic dorinţă, voinţa, egoul, individualitatea, starea de libertate, expansivitate, putere, voluntarism, armonie, stăpânire de sine, inteligenta necesară unei integrări eficiente în societate. În plan fizic această energie coordonează şi susţine funcţia sistemului digestiv şi a sângelui şi totodată secreţia endocrina a pancreasului.

Organul de simţ corespondent lui Manipura Chakra este ochiul iar simţul subordonat energiei de „foc” este văzul.

Anahata Chakra

Că proiecţie în planul fizic, Anahata Chakra este localizată în centrul pieptului, pe linia care uneşte cei doi sâni. În plan subtil ea apare pentru clarvăzători, sub forma unei flori de lotus cu 12 petale sau canale energetice, situate aproximativ la 1 cm în faţa corpului fizic. Prin aceste canale energetice, invizibile ochiului obişnuit, se recepţionează şi se emit 12 tipuri distincte de energie de „aer” specifică lui Anahata Chakra.

Energia de aer are o vibraţie mai rapidă decât energiile de pământ, apă şi foc prezentate anterior, astfel încât putem afirma că fiinţă umană dominant activată la nivelul al 4-lea (Anahata Chakra) are un grad de elevare spirituală superior fiinţelor dominant activate la nivelul primilor 3 centrii de forţă.

Trezirea acestui centru subtil de forţă amplifica gradat starea de candoare, dăruire, puritate, de iubire altruistă şi dezinteresată, compasiune, blândeţe afectivă şi toleranţa plină de intlepciune, stare de profundă de împăcare şi echilibru lăuntric.

În plan fizic energia de aer specifică lui Anahata Chakra este în legătură cu mişcarea, coordonează şi susţine funcţia aparatului respirator, circulator, imunitar, reglează totodată funcţia glandei endocrine numită timus care este situată în zona sternală. Aceasta glandă are o maximă activitate în copilărie, urmând ca apoi să involueze gradat odată cu pierderea spontaneităţii afective şi iubirii necondiţionate, specifice copiilor sau acelor fiinţe rare, care şi-au păstrat „inima de copil”.

Organul de simţ corespondent acestui centru de forţa este pielea iar simţul subordonat energiei de „aer” este pipăitul.

Vishuddha Chakra

În limba sanscrită înseamnă curat, pur nepătat, greu de atins. Acest focar de forţă se mai numeşte centrul maximei purităţi. În plan fizic este situat central în zona anterioară şi mijlocie a gâtului şi este reprezentat simbolic printr-o floare de lotus cu 16 petale sau canale energetice prin care circulă 15 tipuri distincte de energie de eter, existenţa la nivelul celui de-al 5 lea centru de forţă. Deci eterul sau AKASHA (planul memoriei cosmice) este elementul specific lui Vishuddha Chakra. Aceasta chakra reprezintă conştiinţa intuitivă, raportarea fiinţei la nivelul arhetipuilor, creativitate superioară. Această energie determina la fiinţă dominant activată la nivelul lui Vishuddha Chakra o stare specifică de trăire a timpului, rafinament, simţ estetic, intuiţie, puritate, elocventă, aspiraţie către perfecţiune, ea emană în mod spontan o aură de mister şi fascinaţie.

În plan fizic energia de eter de la nivelul lui Vishuddha Chakra controlează funcţia glandei tiroide şi a glandelor paratiroide, alături de sistemul auditiv, faringe, esofag şi măduva osoasă.

Organul de simţ corespondent este urechea, iar simţul subordonat energiei de eter este auzul. Organele de acţiune sunt reprezentate de corzile vocale şi gura. Este de asemenea răspunzătoare de bună funcţionare a celor 2 funcţii: vorbirea şi auzul.

Ajna Chakra

Ajna chakra mai este numit şi ochiul divin sau al treilea ochi, ochiul lui Shiva. Acest centru de forţa este situat la 1 cm în afara zonei dintre sprâncene, la aproximativ 5 cm deasupra rădăcinii nasului. Este reprezentat simbolic sub forma unui cerc alb cu 2 petale strălucitoare, care reprezintă cele 2 canale sau spiţe energetice prin care circulă energiile mentale la nivelul lui Ajna Chakra. În realitate există însă 78 de canale energetice, fiecare cu funcţia lui specifică. Această energie amplificată conferă o mare putere de concentrare şi focalizare mentală, inteligenţa, calm mental, putere de sinteză şi de memorare, o extraordinara capacitate de control asupra corpului vizibil şi asupra corpurilor invizibile, precum şi atingerea capacităţilor paranormale de clarviziune spirituală.

Ajna Chakra reprezintă conştiinţa mentală superioară, capacitatea de a percepe celelalte lumi paralele invizibile, precum şi posibilitatea de a percepe evenimentele din viitor numită profeţie. Marii profeţi ai planetei, cum ar fi Nostradamus, au avut acest centru de forţă foarte intens activat, permiţându-le să prevadă viitorul omenirii pe o durată de sute şi chiar mii de ani.

În plan fizic, Ajna Chakra realizează controlul asupra activităţii glandelor endocrine şi a creierului mic (cerebelul). Sinteza hormonilor pineali (epifizari) este dependentă în mod special de activarea acestui centru mental de comandă. Plexul nervos corespondent lui Ajna Chakra este cel carotidian.

Sahashrara Chakra

Este cunoscută în tradiţia yoghină sub numele de shunya chakra sau centrul subtil coronar. Situată în zona creştetului capului, la aproximativ 3 degete deasupra, pentru clarvăzători Sahashrara apare mult mai mare decât cele 6 chakra, localizate dedesubt.

Sahashrara apare clarvizibil sub forma unui cerc perfect de 1000 de petale, în realitate existând peste 10000 de canale sau spiţe energetice.

În fiinţă umană, Sahashrara reprezintă focarul spiritual suprem, fiind mult mai mult decât o chakra şi manifesta Şinele nemuritor sau Scânteia Divină din om.

La acest nivel de conştiinţă supramentala, acţiunea este întotdeauna detaşată (neimplicata) şi se realizează profund înţelegerea deplină că TOTUL este în UNUL şi UNUL este în TOT sau altfel spus TOT CE ESTE JOS ESTE PRECUM TOT CE ESTE SUS ŞI TOT CE ESTE SUS ESTE PRECUM TOT CE ESTE JOS. Creştinii definesc această realitate prin cuvintele lui Isus:

„Precum în cer, aşa şi pe pământ.”

,

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *