Ce înseamnă compasiunea? Ce înseamnă mila?

Diferenţa dintre compasiune şi milă

 Puteţi găsi mai clar explicaţia compasiunii în parabola  „Bunului Samaritean” [Evanghelia după Luca 1-:25-37] sau în A Doua Epistolă către Corinteni a lui Pavel.

Compasiunea se concentrează pe momentul prezent și se ocupă de evenimentul / suferinţa care se întâmplă aici și acum (dacă cineva plânge că i-a intrat o așchie în laba piciorului, din compasiunea o scoţi, deci rezolvi şi atât.). Compasiunea NU este în nici un caz milă.

Cuvântul compasiunea sugerează existența „unei dorințe puternice de a atenua durerea ori stresul şi de a elimina sursa acesteia.” Acest lucru face compasiune un cuvânt mai degrabă de acțiune. Compasiunea = un sentiment imbold de a ajuta pe cineva care este bolnav, flămând, are probleme, etc. (Când intervi din milă te poziționezi ca un salvator, o ființă superioară care ajută „victima”. Acest lucru umflă ego-ul și încurajează „victima” că va primi mereu ajutor sau atenţie dacă va avea acelaşi comportament.)

Compasiunea nu critică/judecă, nu te face Mântuitorul victimei, „te pune în pielea celuilalt” cu scopul de a-l a înţelege. Compasiunea ta arată încrederea în capacitatea „victimei” de a ieși din această situație stresantă, le arată respect.

Compasiunea înseamnă empatie, a simţi în tine suferinţa altcuiva, ca şi cum ar fi suferinţa ta, rămânând în acelaşi timp detaşat. Putem să simţim bucuria, durerea, teama cuiva, fără ca acestea să devină emoţiile noastre, ci mai degrabă crează o conexiune, ne pun în legătură cu persoana respectivă. Atunci când simţim cu adevărat compasiune pentru o persoană care suferă, noi nu vom suferi. Îi vom simţi suferinţa şi vom putea stabili o legătură cu acea persoană. De multe ori, credem că a compătimi înseamnă a fi îngrijoraţi pentru cineva. Din contră, compasiunea vine atunci când îi dai celuilalt ceea ce are nevoie, nu neapărat ce îşi doreşte.

„Compasiunea este dragoste, este dăruire, este lipsa dorinţei.

Compasiunea înseamnă libertate. Nu mai eşti condus, tras şi împins de forţe inconştiente; poţi decide ce să faci cu energia ta. Mare parte din energia ta este absorbită în emoţii negative: furie, teamă, lăcomie, desfrâu; energia ta se scurge în patimi, până nu mai rămâne nimic. Prin compasiune, energia ta nu se mai pierde şi va începe să umple fiinţa ta interioară. Compasiunea este dragoste, este lipsa dorinţei, este dăruire. Compasiunea îl respectă pe celălalt ca scop în sine.

Compasiunea te transformă într-un lotus. Începi să te înalţi deasupra mlaştinii de dorinţe, lăcomie şi furie.”, spune OSHO.

Compasiunea este o starea afectivă complexă şi curativă, înseamnă căldură şi empatie, înseamnă grija manifestată faţă de propria persoană şi faţă de ceilalți. Compasiunea este posibilă dacă există cunoaştere şi acceptare. Compasiunea este reciprocitate şi grijă din empatie şi altruism.

Psihologia secolului nostru arată că compasiunea este esenţială în prevenţia şi vindecarea problemelor de sănătate mintală şi emoţională.

NU ÎL JUDEC, NU MĂ TĂVĂLESC CU EL ÎN NOROI JELIND ODATĂ CU EL. ÎL ÎNŢELEG EMPATIC  DAR CU DETAŞARE NU CU JALE. ÎI DAU UNDIŢA…ÎL IAU DE UMERI, ÎL RIDIC DIN NOROI, ÎL CURAŢ, NU AM AŞTEPTARE DE MULŢUMIRE.

Când simți compasiune, înțelegi prin ce trece celălalt, fără să iei în considerare experiența proprie, fără a te raporta la ce ai simțit, ai fi simțit sau simți tu. Nu gândești că e minunat că nu treci tu prin ce trece celălalt, nu apare frica, apare doar empatia și dorința de a oferi ajutor dacă poți.

Trebuie să coștientizezi că uneori binele făcut să fie mai mult rău, de aceea prin compasiune, îl consideri pe celălalt, capabil să se ajute singur sau să învețe să o facă și astfel îi dai sentimentul de demnitate.

Compasiunea nu are așteptări ca celălalt să acționeze, să simtă, să reacționeze, așa cum consideri tu, accepți că fiecare are modul său de manifestare și propriile experințe, propriile lecții și propria unicitatea.

Compasiunea este o trăire superioară, universalizată, care cuprinde o multitudine de simţăminte.

Compasiune are capacitatea de a conecta și vindeca. Maica Tereza, nu vedea oamenii pe care îi ajuta ca victime, mai degrabă, ca persoanele care trec prin momente dureroase.

 

Exemplu: un copil cade.

MILĂ: „Oh, săracul copilul. Groaznic, vai-vai, voi fi în preajma ta, te ţin de mâna mereu!”

Compasiunea: „Ai căzut. Aşa se întâmplă atunci când învăți ceva nou, iar mersul pe jos este nou pentru tine. Hai sus, știu că poţi face asta!”

Aceasta este versiunea sănătoasă. Dacă vom face acest lucru pentru un copil, el învaţă să meargă având încredere în sine în viitor.

 

Mila este o proiecție. Adesea, când auzi un om povestind o întâmplare neplăcută, te gândești ce ai simți tu în locul lui și proiectezi pe el posibilele tale trăiri (sau ce ai trăit în trecut, privind o experiență asemănătoare).

Nu este niciun sentiment nobil ascuns în milă, nu degeaba unii când vor să jignească spun: „Nu-mi provoci decât milă.”

Mila distruge stima de sine, compasiunea oferă încrederea că oricine poate să reușească să treacă peste o perioadă nefastă.

Mila proiectează propriile credințe și așteptări, compasiunea privește cu autenticitate și empatie.

Mila mă opreşte să fac ceva rău altcuiva sau să îmi fac ceva rău mie însămi.

Bineînţeles că „mila de sine” este o boală depresivă care trebuie tratată. Una din cele mai letale manifestări ale “milei de sine” este anorexia nervoasă din care de obicei se şi moare.

Mila are legătură ori poate fi simţită doar dintr-o instanţă sau poziţie de superioritate. Când oferi „amărâtului” aflat într-o condiţie inferioară.

La televiziune se dau reclamele/ştiri cu figuri triste de copii înfometați, pisici și câini bolnăvicioşi. Cu cadre insistente pe fețele lor înlăcrimate și muzică tristă redată în fundal. Aceste reclame nu  atrag sentimentul de compasiune, crează doar milă. Dă-le bani, şi te vei simţi mai bine pentru că ai făcut ceva. Personajul central din mila este TU. Te simți rău pentru că, indiferent de problemă, nu poţi ajua material, sau ajuţi pentru a te simțiți mai bine.

 

Postarea este un colaj de informații din diferite cărţi sau bloguri, de-a lungul vremurilor.