Ce înseamnă a iubi pe vrăjmași

Mărturia Sfântului SILUAN ATHONITUL

Iubirea este o stare a sufletului care, în sine, nu poate fi descrisă în chip adevărat. Putem însă arăta care sunt condițiile și manifestările ei. În acest fel, urmând cuvintelor Părinților, vom putea stabili treptele iubirii de vrăjmași, de la cele de jos până la cele mai înalte.

Prima treaptă, după Sf. Ioan Gură de Aur, este să nu facem noi cei dintâi ceva rău.

A doua, după același Sfânt, să nu ne răzbunăm cu aceeași măsură pentru răul care ni s-a făcut*.

  *Cea mai sistematică clasificare o aflăm la Sf. Ioan Gură de Aur, care numește nouă trepte:

«Prima treaptă, să nu începi să faci rău; a doua: după ce răul a fost săvârșit, să nu răsplătești răul cu rău; a treia: să nu faci celui ce te-a supărat ceea ce ai suferit tu, ci să fii liniștit; a patra: lasă să ți se facă rău; a cincea: lasă să ți se facă mai mult rău decât vrea cel ce-ți face rău; a șasea: nu urî pe cel ce ți-a făcut rău; a șaptea: iubește-l; a opta: fă-i chiar bine; a noua: roagă-te lui Dumnezeu pentru el” (Omilii la Matei, XVIII, 4)».

A treia treaptă este să nu te răzbuni defel, lăsând răzbunarea în grija lui Dumnezeu, după cuvântul Apostolului: «Nu răsplătiți nimănui cu rău pentru rău» (Rom. 12, 17); «Nu vă răzbunați singuri, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul» (Rom. 12, 19). În acest sens, Sfântul Isaac Sirul sfătuiește: «Lasă-te prigonit și nu prigoni. Lasă-te răstignit și nu răstigni. Lasă-te nedreptățit și nu nedreptăți. Lasă-te clevetit și nu cleveti.»

A patra treaptă este să nu i te împotrivești celui ce-ți vrea răul, după cuvântul Mântuitorului: «Eu însă vă spun vouă: Să nu stați împotriva celui rău» (Mt. 5, 39).

A cincea, să nu te mânii pentru ce-ți face vrăjmașul, ci să înduri, dând dovadă de răbdare, suferind răul ce ni se face, după pilda Apostolului: «Prigoniți fiind, răbdăm» (1 Cor. 4, 12) și potrivit acestei stări ideale pe care el ne-o prezintă în altă parte: «De vă robește cineva, de vă mănâncă cineva, de vă ia ce este al vostru, de vă privește cineva cu mândrie, de vă lovește cineva peste obraz, răbdați» (2 Cor. 11, 20).

A șasea treaptă este să nu te întristezi în sufletul tău pentru necinstirile, batjocurile, încercările și necazurile pricinuite de vrăjmași sau, după cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog, de a avea omul «la vremea ispitelor, în chip neschimbat, aceeași bună simțire egală pentru cei ce îl batjocoresc în față, îl calomniază, îl judecă, îl osândesc, îl înjură, îl scuipă în față ca și pentru cei ce iau în afară înfățișarea prieteniei, dar pe ascuns fac aceleași lucruri, fără să se poată ascunde de fapt». Să observăm că o asemenea atitudine are și ea diferite trepte: pe treapta cea mai de jos, ea poate fi o formă de dispreț, și deci opusă iubirii; pe o altă treaptă, poate exprima indiferență, deci nu are încă dragoste; pe treptele cele mai înalte, ea este o dovadă a nepătimirii și, încă și mai sus, a iubirii celei desăvârșite.

7. Treapta a șaptea este să socotești ocările drept o binecuvântare, să te bucuri și să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru ele. Cel care a urcat pe această treaptă simte ce înseamnă aceste cuvinte ale lui Hristos: «Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine» (Mt. 5, 11). Îndeobște, Părinții ne îndeamnă să-l privim pe cel care ne ocărăște ca pe un doctor trimis de Pronie ca să ne tămăduiască sufletul de boli (îndeosebi de slava deșartă și de mândrie), arătând că răul care ni se face ne aduce câștig duhovnicesc și aici, pe Pământ, și în veșnicie. Astfel, în Pateric citim că «de-ți vei aduce aminte de cel ce te-a necăjit sau te-a necinstit sau te-a păgubit, dator ești să-ți aduci aminte de el ca de un doctor trimis de Hristos și să-l ai pe el ca un făcător de bine, că însuși necazul tău arată că-ți bolește sufletul. Că de nu boleai, nu pătimeai. Deci dator ești să mulțumești fratelui și să te rogi pentru dânsul, că prin el cunoști boala ta, și să primești cele de la el ca pe niște doctorii trimise de la Iisus». Avva Ioan de Gaza, făcând o referire generală, scrie: «De suntem drepți, încercarea de la vrăjmași ni se face spre sporire, iar de suntem păcătoși, spre iertarea păcatelor și spre îndreptare, spre deprinderea și învățarea răbdării.»

8. A opta treaptă este să ne predăm de bunăvoie ocărilor, după cuvântul Mântuitorului: «De te lovește cineva peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt» (Mt. 5, 39).

9. A noua treaptă, să vrei să suferi mai mult rău decât ți se face.

10. Treapta a zecea: să nu-i urăști pe cei care-ți fac rău.

11. A unsprezecea treaptă este să nu ții minte răul, să nu păstrezi mânie și supărare față de vrăjmași. «Dragostea este, propriu-zis, lepădarea a tot cugetul potrivnic, dacă dragostea nu socotește răul (1 Cor. 13, 5).»

12. Treapta a douăsprezecea este să nu-i învinuiești pe vrăjmași, să nu-i osândești, să nu-i vorbești de rău și să nu spui altora răul care ți s-a făcut.

13. A treisprezecea treaptă este să nu-i disprețuiești.

14. A paisprezecea treaptă este să nu ne îngrețoșăm de ei și să nu-i respingem.

15. A cincisprezecea, gândul la ei și la cele ce ne-au făcut să nu trezească în noi nici cea mai mică amărăciune ori tristețe.

16. A șaisprezecea treaptă: să nu-i judecăm deloc, ci să ne vedem propriile noastre greșeli, după cuvântul lui Hristos: «Nu judecați, ca să nu fiți judecați. […] Pentru ce vezi paiul din ochiul fratelui tău și nu vezi bârna din ochiul tău?» (Mt. 7, 1-3).

Sursa Jean-Claude Larchet