Afirmații pentru a menține gândurile în vibrație înaltă (pentru împlinirea unei dorințe).

 

EU SUNT Perfecţiunea absolută: mintea/gândurile, trăirile și experiențele mele, vorbele mele, relațiile mele, funcționarea corpului meu, toate sunt perfecte.

Eu vorbesc, la fel și ceilalți îmi vorbesc, doar despre sănătate perfectă, fericire şi prosperitate.

Azi, acum și întotdeauna trăiesc ziua în perfecțiune.

EU SUNT manifestarea Iubirii, Înţelepciunii Divine și Puterii.

EU SUNT Energia perfectă în fiecare respiraţie.

EU SUNT Viaţă, Belşug, Iubire, Armonie, Adevăr, manifestate acum.

Inteligenţa și Puterea Divină mă îndrumă unde să merg și îmi spune unde să ajung.

EU SUNT cel/cea prin care se manifestă și acționează Dragostea, Inteligenţa, Esența, Puterea Lui Dumnezeu.

Eu (numele de botez) doresc (spuneți-vă dorința) pentru binele meu suprem, în armonie pentru toată lumea şi în conformitate cu Voinţa Divină, sub Harul Grației şi modalitatea Perfectă. Mulţumesc Tată Ceresc că m-ai auzit și după voia Ta mi-ai împlinit deja dorința.

Maestrul Sfântul Germain decretează:

„Eu Sunt autocontrolul meu pentru totdeauna susţinut.”

„Eu Sunt Maestrul Interior controlând şi dirijând toate procesele mele de gândire în perfecţiunea lui Eu Sunt, Eu Sunt Prezenţa care le produce.”

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *