Afirmație/anganjament pentru revendicarea puterii personale

„Îmi revendic acum pe deplin şi îmi recunosc puterea personală.

Îmi revendic acum deplin iubirea necondiţionată şi valoarea de sine.

Îmi iau acum un angajament ferm faţă de Dumnezeu şi faţă de mine însumi să nu-mi permit niciodată să mai pierd sau să renunţ la puterea mea personală pentru nici o altă persoană, nici minţii mele subconştiente, copilului meu interior, dorinţelor sinelui inferior şi, mai ales, sistemului de gândire negativă bazat pe ego.

Plasez acum în jurul meu o sferă aurie de lumină pentru a ţine la distanţă energia negativă a altor oameni şi orice energie negativă şi/sau forme-gând din mintea mea conştientă şi subconştientă, sub formă de gânduri sau sentimente negative.

Revendic acum pe deplin armonizarea mea cu Dumnezeu, cu Puternica mea Prezenţă EU SUNT şi cu Sinele meu Superior, pe care îl vizualizez ca un cilindru de lumină argintiu-aurie coborând direct de la Dumnezeu, prin Puternica Mea Prezenţă EU SUNT şi Sinele meu Superior, în Chakra Coroanei şi în întreaga coloană de chakre şi ancorându-se în miezul cristalin al Mamei Pământ. Văd această lumină argintiu-aurie umplând permanent întregul meu sistem de 12 corpuri. Văd această sferă de protecţie ţinând la distanţă toate energiile negative, permiţând însă tuturor gândurilor şi sentimentelor pozitive de iubire şi bunătate să pătrundă, în timp ce tuturor energiilor negative, egoiste, bazate pe frică şi/sau separare, le este blocată intrarea.

Îmi iau acum un angajament, faţă de Dumnezeu şi de mine însumi, că voi face tot posibilul pentru a nu permite vreodată ca un gând sau sentiment negativ să pătrundă în conştiinţa mea. De fiecare dată când un gând negativ va încerca să pătrundă, fac promisiunea solemnă lui Dumnezeu şi mie însumi că voi rămâne vigilent/ă pentru a împinge aceste gânduri şi sentimente negative afară din mintea mea şi le voi înlocui doar cu gânduri şi sentimente pozitive aparţinând conştiinţei Christ/Buddha.

Îmi iau acum un angajament ferm faţă de Dumnezeu şi faţă de mine însumi să nu-mi permit niciodată să mai pierd sau să renunţ la puterea mea personală.

Îmi iau un angajament ferm faţă de Dumnezeu şi faţă de mine însumi/însămi, în acest moment, să nu-mi dau niciodată puterea unei alte persoane, minţii mele, emoţiilor mele, corpului meu fizic, oboselii, minţii mele subconştiente, copilului meu interior, dorinţelor sinelui inferior şi, mai ales, sistemului de gândire negativă bazat pe ego.

Îmi iau, în acest moment, un angajament ferm faţă de Dumnezeu şi faţă de mine însumi/însămi că voi fi mereu hotărât/ă şi nu-mi voi permite niciodată să fiu nehotărât/ă şi să adopt atitudinea “statului pe margine”.

Îmi iau, în acest moment, un angajament ferm că voi fi mereu vigilent/ă, pentru a nu permite gândurilor ce nu sunt de la Dumnezeu să pătrundă în mintea mea.

Îmi iau, în acest moment, un angajament ferm să nu-mi permit niciodată să am vreun fel de ataşamente faţă de orice, doar preferinţe, care astfel îmi permit să fiu fericit/ă, chiar dacă ceva îmi este luat.

Îmi iau, în acest moment, un angajament ferm să aleg să percep tot ceea ce se întâmplă în viaţa mea ca o învăţătură, lecţie, provocare şi, mai ales, ca un test spiritual.

Îmi iau, în acest moment, un angajament ferm că voi trece fiecare test cât de bine voi putea şi, dacă nu, mă voi ierta pe mine însumi/însămi, voi învăţa lecţia, câştigând astfel “piatra de aur a înţelepciunii”, iar data viitoare voi face mai bine. Sunt conştient/ă că nu există greşeli, ci doar lecţii.

Hotărăsc, în acest moment, că îmi voi revendica pe deplin puterea personală, cu o atitudine de iubire necondiţionată, chiar în relaţie cu Maeştrii Înălţaţi din planul interior şi în relaţie cu Dumnezeu, care vrea ca eu să-mi stăpânesc puterea şi adevărata identitate ca Sinele Etern care SUNT.

Mă angajez, total, în faţa lui Dumnezeu şi a mea că voi fi un Războinic Spiritual pe Pământ, pentru Dumnezeu şi iubirea necondiţionată şi că, orice s-ar întâmpla în viaţă şi oricât aş fi testat/ă, nu voi renunţa nici măcar pentru o clipă!

EU SUNT acum complet protejat/ă.

 

Navigare în articole

admin

Maestru în Reiki Usui, Reiki Tibetan, Karuna, Shambala..... Grand Minister (Melchizedek).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *