Meditație de vindecare

Este recomandat ca această meditație să se realizeze când este lună nouă. Puteți memora etapele meditației, să vi-o citească cineva sau vă puteți înregistra când o citiți și să o ascultați când hotărâți să realizați această meditație.

Înainte de a realiza această meditație faceți o baie cu sare mare sau cu uleiuri esențiale.

Puneți în surdină o muzică vindecătoare cu sunete din natură.

Se folosesc 7 lumânări de culoare roșie, verde sau aurie. Atunci când faceți rugăciuni sau meditații cu Arhangheli se recomandă aprinderea a 7 lumânări. Aprindeți un bețișor parfumat de salvie, trandafir sau iasomie.

 Întindeți-vă, respirați normal, brațele pe lângă corp, picioarele întinse și ușor depărtate între ele. Lasați muzica să pătrundă în structurile dvs și permiteți sunetelor vindecătoare să vă însoțească pe timpul meditației.  Imaginați-vă că sunteți în cel mai minunat loc al visurilor dvs, care poate fi real sau imaginar, pe pământ sau în oricare loc din Univers. În acest loc acceptați o minunată terapie pentru minte, corp și spirit.

Puteți vizita acest loc oricând doriți, pentru curățirea și vindecarea Sufletului, pentru îngrijire, energizare și sănătate. Acum știți că meritați tot ce este mai bun de la viață, să vă îngrijiți, să vă răsfățați, să vă iubiți, să vă stimați….

Vizualizați-vă corpul scufundat într-o albie a unui râu cu un lichid strălucitor. Relaxați-vă total! Inspirați lent, expirați lung….

Simțiți atmosfera dimprejur care este armonioasă, primitoare, calmă, ca un loc rupt din rai. Priviți râul cu apă cristalină, pură și vindecătoare.

Inspirați cu încântare acest parfum curativ combinat cu mirosul diafan al petalelor de trandafiri care cad de undeva cer. Simțiți cum întregul corp vi se răsfață în mângâierea aerului și apei vindecătoare.

Ascultați trilul păsărelelor.

Vedeți Cele 7 Raze de Lumină și culoare care coboară din cer asupra dvs. Simțiți miresme neștiute și vedeți raze de lumină de toate culorile, sclipiri aurii și argintiu sidefate și știți că acum primiți cel mai bun tratament vindecător de la energoterapeuții din Înalt, prezenți în acel loc special pentru dvs.

Simțiți cum în jurul dvs se îmbină perfect într-o armonie desăvârșită, arome, lumină, culori, energii, stări…

Picuri din această combinație vă învăluie: violet în mii de nuanțe, azuriul în striații de roz, portocaliu și turcoaz, verdele sidef, galben auriu, roșu aprins combinat cu culoarea mahonului aprins. Inspirați și simțiți fericirea, expirați și simțiți relaxarea vindecătoare.

Simțiți-vă dorința de Iubire, de a simți armonia și fericirea iubirii. Simțiți că vă iubiți și vă apreciați exact așa cum sunteți.

O lumină verde smerald coboară asupra dvs. Savurați lumina vindecării care a coborât asupra dvs.

La gât aveți atârnată, pe un șnur verde, o cheie pe care doar dvs o puteți folosi, este cheia Sufletului dvs.

Deschideți poarta Sufletului din casa Inimii dvs, ascultați ritmul inimii. Inima bate în armonie cu Dumnezeu, cu natura, cu lumea, cu dvs… Simțiți un flux de energie care coboară în spirală, vă pătrunde prin creștetul capului și coboară prin canalul central în sufletul dvs, care este dornic să absoarbă Iubire, Lumină și Vindecare.

Imaginațivă cum din Înalt coboară un șuvoi de Lumină și energie, Lumina Flăcării Violet și Verdele Arhanghelului Rafael, și scânteieri roz, care vă intră prin creștetul capului până în sufletul dvs și vi-l umple de iubire, blândeșe, înțelepciune, de recunoștință, de apreciere a propriei persoane. Apoi, acest șuvoi de Lumină și energie vă străbate fiecare organ regenerându-l (ficatul, inima, splina, plămâni, rinichii și organele genitale. Puteți adăuga orice zonă a corpului care vă crează disconfort.).

Mulțumiți fiecărui organ pentru activitatea lui în corpul dvs. Cereți-i iertare pentru că nu ați avut grijă de el și spuneți-i că îl iubiți.

Lăsați-vă cuprins/ă de această stare plăcută de mângâiere vindecătoare.

Simțiți prezența Arhanghelilor Mihail, Gabriel și Rafael.

Rugați-l pe Arhanghelul Mihail să vă taie cel mai puternic string de care nu aveți nevoie, cu Voia lui Dumnezeu, spre binele dvs suprem pe toate planurile vieții.

 Vizualizați cum Arhanghelul Mihail taie stringul cu Sabia sa de Aur și foc Albastru. Simțiți cum raze de lumină galben aurii ale energiei blânde ale Arhanghelului Gabriel și raze de un verde smarald ale Arhanghelului Rafael realizează terapia de vindecare energetică a locului din care s-a tăiat stringul (aplicând simboluri din Karuna Reiki: Rama, Zonar, Halu).

Umpleți-vă inima de recunoștință și mulțumiți Universului, lui Dumnezeu, că v-a îngăduit vindecarea și rugați-L să vă protejeze, să vă umple sufletul de iubire necondiționată pentru sine și pentru tot ce vă înconjoară. Rugați-L să vă ofere iubirea Sa și a semenilor dvs.

Mulțumiți pentru suport și vindecare Arhanghelilor Mihail, Gabriel, Rafael și Maestrului Saint Germaine. Mulțumiți-i Mamei Divine și tuturor entităților de lumină și ghizilor care au vrut, au putut și au trebuit să participe la vindecarea dvs.

Lăsați-vă cuprins/ă de starea de bine. Acum știți că sunteți vindecat/ă și iubit/ă și că viața vă poate oferi surprize minunate.

Când considerați că este timpul, reveniți la starea obișnuită de conștiință.

Să vă fie de folos!

Uniune Spirituală!

, ,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *